Greşeala incredibilă a judecătorilor care au scos din închisoare un şpăgar la două săptămâni după ce l-au condamnat definitiv la detenţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Adevărul.ro

Fostul director al Colegiului  Andrei Şaguna din Oradea, Răzvan Vonea, condamnat definitiv la 3 ani şi jumătate de detenţie şi eliberat la scurt timp după încarcerare, ar putea obţine rejudecarea procesului la Curtea de Apel Oradea pentru că unul dintre judecătorii care l-au condamnat la închisoare se afla în incompatibilitate atunci când i-a pronunţat sentinţa.

Răzvan Vonea a fost încarcerat pe 5 decembrie, după ce Curtea de Apel Oradea l-a condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni de detenţie în dosarul în care era acuzat că „rezolva” contra cost absenţe, note, examene la liceu şi la Universitate, ba chiar şi promovarea unor examene în grade didactice.

Două săptămâni, pe 17 decembrie, avocatul său înregistra o contestaţie în anulare a deciziei de condamnare de la Curtea de Apel şi, dând dovadă de o celeritate maximă, judecătorii au analizat cazul pe loc, admiţând solicitarea în principiu şi dispunând, pe loc, eliberarea condamnatului, suspendând, practic, mandatului de executare a pedepsei.  Motivul? Unul dintre magistraţii care l-a condamnat pe Vonea a fost în incompatibilitate, deoarece soluţionase şi ccontestaţiile lui la măsurile preventive dispuse de Tribunalul Bihor în timpul urmăririi penale, fapt interzis de Codul de procedură penală.

Cum s-a ajuns în acestă situaţie, nici judecătorii, nici preşedinta instanţei şi nici măcar avocatul lui Vonea nu vor să ofere vreo explicaţie. Cert este că, dacă informaţiile sunt corecte, Vonea ar putea obţine desfiinţarea deciziei de condamnare pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi rejudecarea procesului său la această instanţă. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al al Inspecţiei Judiciare, Alin Bogdan Alexandru, nerespectarea prevederii constituie abatere disciplinară. „Am luat act de situaţia prezentată, vom prezenta materialul conducerii Inspecţiei Judiciare, care va analiza şi va decide dacă se impune sesizarea din oficiu”, a explicat Alexandru. 

Răzvan Vonea a fost condamnat definitiv pe 5 decembrie, la 3 ani şi 6 luni de detenţie, în aceeaşi cauză magistraţii Curţii de Apel dispunând condamnarea la câte 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei a două cadre de la Universitatea Oradea, Oana Secară şi Verghelia Tiurbe. 

Amănunte şi stenograme despre cum vindea motivări de absenţe, note, examene pentru elevi şi pentru profesori citiţi aici.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial