Gheorghe Funar: „Tancul din Ungaria a defilat prin Oradea“. Ce s-a întâmplat în realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul lider al PUNR şi PRM, actualmente şef al Partidului România Noastră, a reacţionat în urma unei parade care a avut loc la Oradea, marţi, 21 august. Funar a confundat un car alegoric cu un tanc maghiar şi a lansat un atac furibund la adresa celor care ar fi permis intrarea acestuia în România.

Festivalul „Fereastră Deschisă către Europa“, desfăşurat marţi, 21 august, la Oradea, a adus o paradă de care alegorice în centrul oraşului. Printre acestea, s-a aflat şi un car alegoric floral având câteva elemente decorative ale regelui maghiar Ştefan I. Potrivit bihoreanul.ro, Gheorghe Funar a confundat carul cu un tanc, iar sceptrul regal, cu o ţeavă de tun. 

Convins că „duşmanul de la Vest” ne sfidează din nou şi că pregăteşte o invazie, politicianul a lansat un atac, criticându-i pe toţi cei care ar fi permis intrarea „tancului” în ţară. 

„În ziua de 20 august a.c. a fost sărbătorită în Ungaria a doua zi naţională din acest an. Cu acest prilej în oraşul Debrecen au defilat mai multe care alegorice între care şi unul reprezentând un tanc în mărime clasică.

Turela tancului a fost acoperită cu o uriaşă coroană a Ungariei mari realizată din buchete de flori. După ziua naţională a Ungariei, în dimineaţa zilei de 21 august a.c. carele alegorice de la Debrecen au trecut frontiera României şi au defilat prin centrul municipiului Oradea, amintindu-le românilor de atrocităţile săvârşite de ocupanţii unguri după Diktatul de la Viena din 30 august 1940.
 

Românii din municipiul Oradea au fost supuşi la umilinţe fără precedent în ultimii 74 de ani, după eliberarea de sub ocupaţia ungurească. Culmea este că manifestările antiromâneşti şi spectacolele de la Oradea au fost plătite din bugetul Primăriei cu peste 100.000 de euro. Defilarea tancului amintind de Ungaria mare a fost aplaudată de conducătorii administraţiei locale din Oradea şi din judeţul Bihor, precum şi de lideri ai U.D.M.R. din toate judeţele din Ardeal.


În luna iulie a.c. a fost un scandal mediatic de circa două săptămâni pentru că a intrat în România un autoturism înmatriculat în Suedia şi care pe numărul de circulaţie avea înscrise patru litere cu dedicaţie pentru PSD. Atunci vameşii şi alţii de serviciu nu au observat ce scrie pe numărul de circulaţie al autoturismului.
 

Acum, în 21 august a.c., aceeaşi vigilenţi de la frontieră nu au văzut tancul împodobit cu simbolurile uriaşe ale Ungariei Mari. Nimeni nu i-a interzis intrarea în România şi nici defilarea prin centrul municipiului Oradea în aplauzele minoritarilor unguri care aşteaptă semnalul de la Budapesta pentru a trece la acţiune în vederea ocupării Ardealului şi anexarea lui la Ungaria.

La această nouă provocare a Ungariei nu a existat nicio reacţie sau acţiune din partea autorităţilor Statului Român şi nici din partea partidelor politice parlamentare care au adus şi menţin organizaţia antiromânească UDMR la guvernarea României.
 

De asemenea, vulpoii din presa românească şi ziariştii de investigaţii nu au văzut tancul venit din Ungaria ca să sfideze Poporul Român şi să jignească memoria ostaşilor români care şi-au dat viaţa pentru eliberarea ţării în timpul războaielor din secolul trecut.


Muţenia şi lipsa de patriotism a conducătorilor României va avea consecinţe foarte periculoase pentru Poporul Român şi integritatea teritorială a ţării noastre în viitorul foarte apropiat”, a scris Gheorghe Funar pe contul său de Facebook, potrivit site-ului bihoreanul.ro.

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone