Gest impresionant al fotbalistului Erling Haaland, căruia arbitrul Octavian Şovre i-a cerut un autograf. A trimis un pachet special la Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gestul arbitrului asistent orădean Octavian Şovre, care i-a cerut autograf în scop caritabil l-a impresionat pe starul Borussiei Dortmund, Erling Haaland, care a vrut să contribuie şi personal. foto: Facebook SOS Autism/Bundesliga.com

Starul Borussiei Dortmund, Erling Haaland, a trimis un colet la sediul orădean al fundaţiei SOS Autism Bihor, vrând să contribuie personal la licitaţia care va fi organizată pentru strângerea unor fonduri necesare pentru terapia copiiilor şi adulţilor cu autism.

"Un colet surpriză a ajuns azi la sediul nostru! Coletul este din partea renumitului fotbalist al echipei Borussia Dortmund, Erling Haaland şi conţine tricoul personal al marelui fotbalist cu semnătura lui, poze cu autograful său şi o scrisoare adresată preşedintei Simona Zlibuţ. Cuvintele de mulţumire sunt modeste pentru recunoştinţa ce o avem faţă de gestul nobil al acestui sportiv. Vă mulţumim!", au scris pe pagina de Facebook reprezentanţii organizaţiei SOS Autism Bihor, care au postat fotografii cu conţinutul pachetului. 

În mesajul ataşat coletului, fotbalistul i-a transmis preşedintei ONG-ului felicitări pentru "treaba grozavă" pe care o face în cadrul asociaţiei: „Dragă Simona, vă trimit toate gândurile bune pentru treaba grozavă pe care o faceţi în România. Bucuraţi-vă, vă rog, de micul meu cadou pe care îl găsiţi în acest pachet. Multă dragoste!”, e mesajul scris de mână al lui Erling Haaland. 

Fotbalistul şi-a arătat în acest fel solidaritatea faţă de gestul arbitrului asistent Octavian Şovre care i-a cerut un autograf la finalul partidei din UEFA Champions League. 

Arbitrul român şi-a atras un val uriaş de critici din partea oficialilor UEFA şi a opiniei publice, fiind chiar sancţionat şi reţinut de la delegări, cel puţin pentru ultima etapă a sezonului regulat.

   

După ce s-a aflat că autograful era destinat licitaţiei pregătite de fundaţia orădeană în scop caritabil, mai mulţi sportivi români au decis să i se alăture arbitrului. 

Fotbalistul român Ciprian Marica a donat două tricouri, unul al lui şi celălalt, al lui Daniel Nicolae, licitat şi câştigat de el. „Cât am jucat, nu prea am pus preţ pe tricouri. Am făcut schimb cu adversarii şi le-am oferit celor care mi le-au cerut. Dar la diversele acţiuni la care am participat în ultima vreme, am mai păstrat unele, pentru altele am licitat. Voi oferi două dintre cele mai dragi lui Octavian Şovre şi fundaţiei SOS Autism pentru care el şi colegii lui donează suveniruri. Unul este al meu de la "Centenarul fotbalului românesc", iar celălalt este al lui Daniel Niculae, cu autografele tuturor participanţilor, tricou câştigat de mine la licitaţia caritabilă de după eveniment. Sper din suflet sa va fie de folos!", este mesajul transmis de Marica şi postat pe pagina de Facebook a SOS Autism Bihor. 

De altfel, cartonaşele cu semnătura vedetei Erling Haaland, care au stârnit controverse în lumea sportului, au ajuns la Asociaţia SOS Autism Bihor, alături de mai multe articole sportive donate de Fundaţia Cavalerii fluierului, în care arbitrul Şovre este membru. 

Toate obiectele vor fi scoase la licitaţie în cadrul unui eveniment programat pe 1 iunie.

Vă recomandăm şi: 

Şovre, apărat de legendarul Rivaldo: Discurs impresionant al brazilianului despre arbitrul român 

Şovre şi-a recunoscut greşeala: Ce a spus despre autograful luat de la Haaland

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein