FOTO Zeci de elevi au renunţat la joacă pentru a avea grijă de mediul înconjurător

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voluntarii au muncit si in vacanta

În această vacanţă a fost la modă voluntariatul pentru mediu. Elevii şcolii gimnaziale „Ioan Slavici” Oradea au lăsat joaca pentru acţiuni de voluntariat. Jurnalele de voluntari s-au dovedit neîncăpătoare.

Încurajaţi de cadrele didactice şi sprijiniţi de păriţi, în această vacanţă, micii ecologişti au pus în practică toate informaţiile acumulate în cadrul proiectului „I Love Crişuri”. Astfel, spaţiile verzi din curtea şcolii, a blocurilor şi a caselor, au fost îngrijite cu mare dragoste de către voluntari. După posibilităţile fiecăruia, au plantat flori, pomi sau pur şi simplu au ajutat familia la întreţinerea spaţiului verde din vecinătatea casei.

De asemenea, 50 de voluntari au ieşi în natură, pe malalul Crişului Repede, zona Gutenberg şi au igienizat un troson de aproximativ 500 m, reuşid să colecteze aproape 3 metri cubi de deşeuri. Nu au fost uitate nici destinaţiile turistice din judeţ, cum ar fi pădurea din staţiunea Băile Felix, care s-a bucurat de grija şi atenţia celor 30 de voluntari veniţi să cureţe mizeriile lăsate de turişti.

Pe lângă activităţile în aer liber, elevii au fost încurajaţi să pună în practică proiecte de familie menite să reducă risipa de apă din gospodărie, precum şi poluarea cu ape menajere. Mărturie stau notiţele din „Jurnalul de Voluntar”, jurnal primit de fiecare elev în parte.

Construit pe trei componente, “Informare”, “Atitudine” şi “Implicare”, proiectul a venit în sprijinul a 420 de preşcolari şi elevi  din municipiul Oradea.

„I love Crişuiri” este un proiect educaţional, coordonat de Administraţia Bazinala de Apă Crişuri în parteneriat cu intituţiile de învăţământ. Proiectul  îşi propune să disemineze în randul tinerilor informaţia de mediu, să creeze atituni pro-mediu şi să încurajeze voluntariatul pentru mediu. Prima ediţie a avut loc în perioada 2011-2012 şi a implicat peste 600 de elevi din 27 de instituţii de învăţământ bihorene. Reuşita celor două ediţii face ca, şi în acest an şcolar, A.B.A Crişuri să continue proiectul cu cea de-a treia ediţie.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate