Video FOTO VIDEO Pasăre dispărută de 30 ani din România, regăsită în Bihor. Este una dintre marile ţinte ale braconierilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerată specie dispărută în România după 1990, dropia a reapărut recent în judeţul Bihor,  în apropierea municipiului Salonta, ba chiar cuibăreşte în zonă, fapt demonstrat de fotografia realizată de un student, considerată de reprezentanţii unei organizaţii de protejare a păsărilor "de însemnătate istorică".

GALERIE FOTO

Fotografia cuibului de dropie a fost realizată de Ioan Matiu jr., student la Medicină veterinară, care a descoperit cuibul întâmplător, în apropierea municipiului Salonta, în timpul unor munci agricole. 

"Această fotografie are o însemnătate istorică. Ea dovedeşte cuibăritul unei specii considerate cândva dispărute din România şi, în acelaşi timp, ne arată importanţa muncii pe teren, implicarea localnicilor şi a administraţiilor locale în conservarea naturii, dar şi necesitatea eficientizării programelor de agro-mediu care să ofere plăţi compensatorii atractive pentru fermierii prietenoşi cu dropiile", se precizează într-un comunicat transmis de reprezentanţii Asociaţiei Milvus Grup, organizaţie specializată pe protejarea păsărilor. 

 De altfel, în prezent, împreună cu Primăria Municipiului Salonta şi alţi doi parteneri din Ungaria (Primăria Békés şi Körösök Völgye Natúrpark), Milvus Grup derulează un proiect transfrontalier finanţat din fonduri europene care, cel puţin pe partea românească, a fost construit exclusiv în jurul dropiei. Printre altele, potrivit proiectului, proprietarii de terenuri să primească bani ca să protejeze dropiile. Suma acordată este de până la 150 de euro pe hectar, în zonă vor fi amenajate, printre altele, un centru turistic, un observator pentru pasionaţii de ornitologie iar o pistă de bicicletă de 8,5 kilometri va lega localităţile Salonta, Mădăras şi Sarkad. 

 Dropia, cea mare pasăre zburătoare din Europa, e clasificată ca specie vulnerabilă pe plan global, şi a cunoscut un declin covârşitor în ultimul secol. Până la mijlocul anilor 1950, ea a dispărut din cea mai mare parte a Europei şi acest lucru s-a întâmplat şi în cazul României, unde, în urma naţionalizării, pajiştile (habitatele sale naturale) au fost arate şi transformate în culturi agricole. La aceasta scădere au contribuit şi mecanizarea agriculturii şi vânătoarea, respectiv braconajul. 

 Potrivit reprezentanţilor Milvus Grup, dacă în secolul XIX existau populaţii stabile în Banat, Crişana, Podişul Transilvaniei, Câmpia Română, Dobrogea şi-n câteva locuri din Moldova, conform fondurilor de vânătoare din 1988 mai erau în jur de 48 de exemplare în toată ţara. Astfel că după 1990, e considerată specie dispărută din fauna României. 

"La Salonta (Bihor) şi-au păstrat un ultim centru de rezistenţă. Observaţiile noastre de pe teren din ultimii 13 ani ne confirmă faptul că există aici o mică populaţie transfrontalieră, de aproximativ 40 de exemplare, care folosesc teritorii de-o parte şi de alta a graniţei cu Ungaria, în zona SalontaMezőgyán", se arată în informarea Milvus Grup.

Dropiile tind să folosească locuri tradiţionale pentru rotit (ritualul de curtare al masculilor) şi pentru cuibărit (VIDEO: Asociaţia Grupul Milvus).

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort