FOTO VIDEO 15 milioane de euro pentru drumul rapid din Oradea. Doar 12 luni pentru finalizarea lucrărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au început lucrările la Drumul Rapid, drum ce va lega podul Dragoş-Vodă de pasajul Theodor Neş, realizându-se astfel un coridor de legătură între Calea Clujului şi bulevardul Ştefan cel Mare, cu o lungime de 3,5 kilometri.

Prin această lucrare va fi realizată o arteră cu două benzi, ce urmează să devină magistrala municipală care va face legătura cu drumul naţional DN1 (Oradea-Cluj) ce traversează municipiul.

 "Acest drum va decongestiona circulaţia auto de pe dealuri spre oraş. Practic realizarea acestui drum va contribui substanţial la eliminarea blocajelor de circulaţie şi în unele cazuri, la scurtarea distanţelor de parcurs între zonele funcţionale ale oraşului", a precizat primarul Ilie Bolojan, care a ţinut să puncteze că drumul este destinat exclusiv traficului uşor.

Proiectul presupune lucrări pe străzile: Făcliei, Piatra Craiului, Adevărului, Gheorghe Doja, Louis Pasteur, Ecaterina Teodoroiu, Izvorului, Theodor Neş, respectiv se desfăşoara în intregime pe trasee noi de lucru, situate la baza Dealului Pisicii şi Dealului Ciuperca, conform planului de ansamblu.

Deoarece creşterea traficului şi necesitatea sporirii siguranţei în circulaţia rutieră din Oradea impun eliminarea punctelor periculoase situate pe străzile adiacente drumului rapid, aceste străzi se vor racorda la noua arteră prin amenajarea unor bretele rutiere de acces, iar traficul pietonal aferent se va rezolva prin amenajarea de trotuare.

În cadrul proiectului se are în vedere construirea drumului rapid pe o lungime de 3577 m, cu bretele de 270 m, reabilitarea străzii Făcliei pe lungimea de 385 m, realizarea continuităţii cu podul Dragoş Vodă (Macio) pentru realizarea coridorului de legătură între calea Calea Clujului/DN1/E60 şi bulevardul Ştefan cel Mare/Centura Municipală/DN 19/DN 1 către Borş, realizarea de drumuri de acces, bretele şi amenajare străzi adiacente, amenajarea intersecţiilor cu drumurile laterale prin sensuri giratorii şi benzi de acumulare, precum şi semaforizare la intersecţia cu breteaua strada Graurilor. Peste strada Piatra Craiului se va construi un pasaj lung de 33,3 metri, iar Gheorghe Doja şi Louis Pasteur vor fi traversate cu un pasaj de 157,7 metri.

Antreprenorul are la dispoziţie 12 luni pentru realizarea acestor lucrări.

Asocierea de firme formată din SC Trameco SA Oradea, SC Selina SA, SC Drumuri Bihor, SC Abed Nego SRL, SC Vega '93 SA Galaţi, SC Geotec Plant SRL Iaşi, SC Instgat SRL Timişoara şi SC ELM Electromontaj SA Cluj-Napoca se ocupă de realizarea Drumului Rapid.

Valoarea totală a investiţiei în Oradea este de 14.936.660,00 euro, din care contribuţie proprie la cheltuielile eligibile 7.071.918,32 euro (56,18%), finanţare nerambursabilă FEDR 5.515.674,18 euro (43,82%), iar cheltuielile neeligibile sunt în valoare de 2.349.067,50 euro.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent