FOTO Utilajele pentru deszăpezie, pregătite să acţioneze. Care sunt noutăţile din această iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iarna poate să vină peste Oradea. Operatorul de salubritate, RER Ecologic Service, responsabil şi cu deszăpezirea oraşului, s-a pregătit pentru iarnă, prezentându-şi „arsenalul”.

„În total avem disponibile 29 de utilaje, mai multe decât anul trecut, care vor fi folosite la deszăpezire. Practic, am renunţat la utilajele vechi şi am achiziţionat patru utilaje noi. Avem stabilite patru urgenţe pentru cele 882 de artere de circulaţie. Dacă până anul trecut, intervenţia pentru deszăpezire pornea doar din două locuri, respectiv de la punctul de lucru de pe str. Moreni şi de la cel de pe str. Tudor Vladimirescu, acum intervenţia se va face din patru puncte, tocmai pentru a dispune de o intervenţie cât mai rapidă în orice zonă din oraş. Astfel, sezonul acesta se va interveni şi din zona Gh. Doja – Louis Pasteur, dar şi din zona Oncea – zona terenurilor de sport”, a declarat viceprimarul Florin Birta.

Astfel, în zilele cu ninsori, utilajele RER Ecologic Service vor ieşi cu prioritate pe cele 206 artere incluse în Urgenţa 1, apoi pe cele 287 străzi din Urgenţa 2, după care vor urma cele 204 străzi din Urgenţa 3 şi, în final, cele 185 de străzi nemodernizate din Urgenţa 4, în total fiind deszăpezite 882 de artere.

Pentru împrăştierea de material antiderapant solid, RER Ecologic Service are disponibile două utilaje cu capacitate de 8 mc, un utilaj cu capacitate de 6 mc, nouă utilaje cu capacitate de 4 mc, un utilaj cu capacitate de 3 mc şi 4 utilaje cu capacitate de 1 mc. În total, 17 utilaje cu o capacitate cumulată de 65 mc, echivalentul a 90 de tone de material antiderapant pe intervenţie.

„O intervenţie completă pe toate străzile oraşului necesită 240 de tone de material antiderapant, iar la o singură ieşire pe străzi, cu toate utilajele noastre, acoperim 90 de tone. Asta înseamnă că reuşim să deszăpezim tot oraşul în mai puţin de trei ieşiri”, a explicat directorul RER, Florin Gontariu.

De asemenea, RER Ecologic Service mai are în dotare, pentru combatere zăpadă şi polei cu material lichid, două utilaje cu capacitate de 7 mc fiecare (echivalent a 14.000 litri/intervenţie), şase utilaje cu capacitate de 3 mc pentru transport zăpadă, 4 utilaje cu încărcare frontală de diferite capacităţi şi 21 de utilaje dotate cu plug, pentru curăţarea străzilor de zăpadă, atunci când stratul este mai mare de 5 cm. Intervenţiile vor fi efectuate de către cei 29 de şoferi, cărora le revine intervenţia mecanizată, şi 143 de muncitori, pentru intervenţia manuală.
Toate utilajele care vor ieşi în oraş sunt dotate cu sistem de monitorizare GPS, pentru ca de la centrul de control al RER să se poată vizualiza în timp real situarea şi evoluţia acestora în teren.

„Totodată, vom avea la dispoziţie o maşină de service-mobil care va acţiona în situaţia în care un utilaj de deszăpezire se va defecta. În ceea ce priveşte stocul de material antiderapant, avem în depozit 800 de tone de sare, 300 de tone de nisip, 40 de tone de clorură de calciu şi 7,5 tone de clorură de magneziu. Sperăm ca, în această iarnă, cu toate aceste utilaje, să nu avem nici măcar o problemă în ceea ce priveşte deszăpezirea municipiului”, a mai precizat Florin Birta.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă