FOTO Târgul Gaudeamus, un nou succes. Aproape 18.000 de vizitatori i-au trecut pragul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia a patra a Târgului de carte Caravana Gaudeamus a atras peste 17.800 de orădeni. Evenimentul s-a aflat la a patra ediţie în Oradea, dar la prima derulată în Piaţa Unirii.

Gaudeamus Oradea, evenimentul cu numărul 99 în seria pe care Radio România a inaugurat-o în urmă cu peste 20 de ani, s-a încheiat cu duminică, însă după ora anunţată iniţial.

„Sute de vizitatori au luat cu asalt standurile încă de la prima oră, iar porţile au rămas deschise şi după momentul anunţat pentru închiderea ediţiei, datorită numeroşilor entuziaşti încă prezenţi în incintă”, au menţioneat organizatorii. Evenimentul, aflat la a patra ediţie în Oradea, dar la prima derulată în Piaţa Unirii, a fost apreciat de către orădeni.

„Atât bilanţul statistic, care, în ciuda ploii torenţiale ce ne-a pus la încercare pe parcursul zilei de sâmbătă, a înregistrat mai mulţi vizitatori decât la ediţiile precedente – peste 17.800 - cât şi deschiderea cu care publicul orădean a întâmpinat evenimentul, susţin statutul de reper al vieţii culturale din această zonă a ţării, pe care Gaudeamus Oradea şi l-a câştigat”, au menţionat reprezentanţii Radio România.

În ultima zi a târgului, au fost acordate Premiile Gaudeamus Oradea 2017, în urma votului publicului. Astfel, locul 1 a revenit Grupului Editorial Art, locul 2 – Editura Trei şi locul 3 – Editura Nemira.

Cea mai râvnită carte a ediţiei a fost desemnată seria „Harry Potter” de J. K. Rowling, publicată de Grupul Editorial Art. A mai fost acordat premiul Miss Lectura, care i-a revenit Denisei Gabriela Hodişan. Premiul a constat în produse cosmetice. Pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului, vizitatorii au avut ocazia să participe la Tombola Gaudeamus, organizată pe baza buletinelor pentru Votul Publicului, la final fiind desemnaţi 16 câştigători.
Marele Premiu, constând în 300 de lei, bani oferiţi de Asociaţia Club Lions 22 Oradea, a fost câştigat de Amelia-Carmen Cristea, celelalte 15 premii constând în permise de acces la Aqua Park President Băile Felix.

Sâmbătă, în cadrul târgului, a avut loc un eveniment cu tradiţie deja – premierea elevilor olimpici la învăţătură. „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României” este un proiect prin care Radio România promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către cei mai tineri reprezentanţi de top ai învăţământului românesc. Invitaţii de nota 10 la Gaudeamul Oradea 2017 au fost trei elevi din judeţul Bihor premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline: Árva Norbert Ákos şi Divin Judit de la Liceul Teoretic „Ady Endre” Oradea şi Bede Ákos  de la Liceul Tehnologic nr. 1 Suplacu de Barcău.

La eveniment a fost prezent doar Bede Akos, ceilalţi doi olimpici aflându-se la un concurs de fizică. Premiile au fost oferite de Dacia şi Radio România.

În ceea ce priveşte campania „Cărţile se întorc acasă”, care îşi propune constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte pentru biblioteci subfinanţate, cele circa 350 de volume care au fost donate la Gaudeamus Oradea Oradea 2017 vor ajunge în localitatea Răbăgani.

Gaudeamus Oradea a fost organizat de Radio România (Centrul Cultural Media şi Radio Cluj), în parteneriat cu Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune. Preşedintele de onoare al acestei ediţii a fost scriitorul Traian Ştef, redactor şef al revistei „Familia”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”