FOTO S-a lăsat cortina peste vânătoarea de la Balc. Bogaţii Europei, mulţumiţi de captură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a unsprezecea ediţie a vânătorii de la Balc a luat sfârşit. O parte dintre invitaţii omului de afaceri s-au îmbarcat de pe aeroportul din Oradea şi s-au întors la agitaţia cotidiană.

Primul care a ajuns pe aeroportul din Oradea a fost Ion Ion Ţiriac, fiul lui Ion Ţiriac. La scurt timp a apărut şi creatorul de modă Stefano Ricci. Îmbrăcat în haine specifice vânătoreşti, acesta a afirmat că vânătoarea de la Balc este un loc Fantastic, unde se întâlnesc afacerişti din toată Europa

Prima aeronavă a decolat în jurul orei 14.30.

Imediat după ce aceasta a decolat, la aeroport a ajuns şi afaceristul Ion Ţiriac.Întrebat dacă vânătoarea va avea loc şi anul viitor, Ion Ţiriac a declarat: "Ştiu eu ce va fi anul viitor? Hai să terminăm cu bine anul acesta".

Aeronava în care s-a aflat Ţiriac a decolat în jurul orei 15.00. 

Potrivit unor surse, în prima zi de vţânătoare, aproximativ 70 de mistreţi au fost împuşcaţi. 

Din 2005 a devenit o tradiţie ca an de an afaceristul Ion Ţiriac să-şi invite prietenii la o partidă de vânătoare pe domeniul concesionat la Balc. De această dată, vânătoarea a avut loc în decembrie, şi nu în ianuarie aşa cum era tradiţia.

Klaus Mangold, fostul preşedinte al grupului Dailer-Chrysler, Frantz Rauch, cel mai mare producător de sucuri din Europa sau Wolfgang Porsche, moştenitorul imperiului auto, s-au numărat şi ei printre invitaţii prezenţi.

Din anii trecuţi se ştie că Ţiriac îi răsfaţă pe invitaţi cu muzica artiştilor români, printre invitaţii anilor trecuţi numărându-se maestrul Gheorghe Zamfir, lăutarii Gina Lincan şi Petrică Andrei, acordeonistul Marian Mexicanu, ţambalistul Luis Iordache, dar şi Andreea Bănică, Corina sau Ana Maria Ferencz.

Mai puteti citi:

FOTO S-a încheiat prima partidă de vânătoare de la Balc. Milionarii Europei, ajutaţi de câinii cu GPS care au fugărit mistreţii în bătaia puştii

FOTO S-a încheiat prima partidă de vânătoare de la Balc. Milionarii Europei, ajutaţi de câinii cu GPS care au fugărit mistreţii în bătaia puştii

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune