FOTO Reşedinţa voievodului Menumorut a ajuns teren de fotbal. Cum explică localnicii cazul rar de batjocură a istoriei: „Avem acceptul Direcţiei de Cultură“

Cea mai mare fortificaţie de pământ ridicată de daci pe actualul teritoriu al vestului României, cetatea de scaun a voievodului Menumorut, este într-o paragină totală. În loc să exploateze turistic monumentul unic, autorităţile locale au amenajat acolo un teren de fotbal.

Cetatea Biharia, din comuna bihoreană cu acelaşi nume, se întinde pe 4,7 hectare. Aşezarea a fost fondată, potrivit dovezilor arheologice, în urmă cu aproximativ 7.000 de ani, fiind dezvoltată ulterior de populaţii dacice. Cetatea dacică a ajuns la dimensiunile maxime în secolul al IX-lea, spun istoricii.

Cetate în întuneric

Chiar dacă locul este încărcat de istorie, pe raza localităţii nu există nici măcar un indicator care să-i ghideze pe turişti. Ba mai mult, pe terenul care ar trebui protejat arheologic au loc meciuri de fotbal ale echipei locale şi se organizează, an de an, zilele comunei.

Indicatoare şi panouri informative cu privire la monumentul clasat în categoria A există doar la marginea Drumului Naţional 19, însă nimic în preajma cetăţii. De altfel, şi iluminatul public se termină tocmai la intrarea în cetate.
Primăriţa comunei, Nagy Gizella, susţine că, pentru evenimentele din cetate, are acceptul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Bihor. „Nimic nu facem acolo fără aprobarea lor. Iar terenul de fotbal îl mutăm într-un alt sat“, spune edilul local.

Potrivit primăriţei, comuna pregăteşte un proiect pentru atragerea de fonduri europene, în parteneriat cu Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Bihor, pentru a pune în valoare cetatea, panouri cu date informative şi indicatoare. La întrebarea „De ce n-aţi făcut-o până acum?“, edilul nu mai răspunde.

Reprezentanţii Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Bihor susţin că fortăreaţa nu are de suferit de pe urma terenului de sport din vechea cetate, atât timp cât nu se fac săpături. „Vom semnaliza corespunzător acest monument şi vom amplasa şi nişte panouri cu date informative. Noi am şi sugerat de altfel că, dacă se doreşte un teren de fotbal modern, să se caute un alt amplasament“, susţine Lucian Silaghi, directorul de la Cultură şi Patrimoniu.

Cetate de scaun

Cu toate că are o istorie de invidiat, Cetatea Biharia nu este deloc exploatată nici din punct de vedere istoric, nici turistic iar localnicii nu ştiu multe lucruri despre cetate, când a fost ridicată, cui a aparţinut.

Cetatea este una din cele mai vechi fortificaţii din Bihor, fiind cel mai important obiectiv religios şi militar din regiune, cu mult înainte de Cetatea din Oradea. 

Înaintea anului 900, Cetatea a fost reşedinţa administrativă a Ducatului lui Menumorut, întins între râurile Tisa, Someş şi Mureş, vasal Imperiului Bizantin.

Menumorut este considerat unul dintre primii voievozi cunoscuţi în istoriografia românească care a domnit în Crişana, între secolele IX-X, fiind menţionat în „Gesta Hungarorum”( Faptele Ungurilor), scrisă de  Anonymus, secretar al regelui Bela, al Ungariei, prima istorie oficială a ungurilor care arată originea mitică a triburilor maghiare, constituirea uniunii tribale sub conducerea lui Almus şi mai apoi Arpad şi în cele din urmă drumul acestora prin trecătorilor munţilor în Câmpia Panonică.

În ultimele capitole se vorbeşte despre cuceririle făcute de unguri şi întemeierea primei lor stăpâniri în zonă. Nu lipsesc informaţiile deosebit de preţioase pentru istoria românilor şi anume o descriere a cuceririi în etape a Transilvaniei, de către diferite căpetenii maghiare, între aceste descrieri apărând şi voievodul Menumorut (în original Menumorout) respectiv zona pe care o stăpânea.

”Ţara însă care este între Tisa şi pădurea Igfon ce este situată înspre Ardeal, de la fluviul Mureş şi până la fluviul Someş a ocupat-o pentru sine ducele Morout al cărui nepot a fost numit de unguri Menumorout”, se arată în cronica lui Anonymus.

Atestată documentar în 1075

Spaţiul, după cum aveau să stabilească mai târziu istoricii, era  între Tisa, Mureş, Someş şi Carpaţii Occidentali, un teritoriu întins pentru o căpetenie locală din evul mediu timpuriu, având reşedinţa în cetatea Biharea, o cetate de pământ, aflată pe teritoriul comunei cu acelaşi nume. 

În cronica sa, Anonymus a povestit că cetatea lui Menumorut a fost cucerită de armata ducelui maghiar Arpad, după ce, în prealabil, i-a cerut voievodului român să se predea de bună voie, iar acesta a refuzat.

„Spuneţi-i lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru, datori îi suntem ca un prieten unui prieten, în toate care îi sunt necesare, fiindcă este om străin, şi de multe duce lipsă. Teritoriul însă pe care l-a cerut bunăvoinţei noastre nu i-l vom ceda niciodată, cât vom trăi”, ar fi transmis, prin intermediul solilor, voievodul. 

Refuzul lui Menumorut a declanşat conflictul militar cu ungurii, care au atacat Biharia, în primă fază, dinspre Satu Mare. După 12 zile de lupte, cetatea, apărată doar de o garnizoană, s-a predat. În urma conflictului, între cei doi duci pacea s-a încheiat printr-o încuscrire, prin căsătoria fiului lui Árpád cu fiica lui Menumorut, iar zona Crişanei a fost integrată în Regatul Ungariei. 

Fortificaţia a fost atestată documentar în 1075 când a fost numită ”civitas Bichor”, în urma cercetărilor de teren găsindu-se, însă, suprapuneri de aşezări şi fortificaţii începând din epoca bronzului.
 

Refugiul lui Gheorghe Doja

Din punct de vedere religios, importanţa Bihariei a scăzut după constituirea Capitlului (centrului) Catolic din Oradea, de către regele Ladislau, cândva între anii 1074-1095.

De atunci a rămas aşezarea ca sat, cu numele Byhor şi Villa Byhor, cu caracter de suburbie şi dependent de Oradea. Dominaţia turcă din anii 1600 a forţat localnicii să se refugieze în păduri în timpul bătăliilor, dar ei au revenit mereu în sat şi şi-au păstrat obiceiurile zilnice.

Cu toate vitregiile, Cetatea Bihariei încă a mai fost capabilă o vreme să ofere protecţie. De pildă, în 1514 o parte a răsculaţilor împotriva marilor proprietari unguri de pământ, conduşi de Gheorghe Doja, au găsit aici refugiu din calea armatei voievodului transilvănean Paul Tomori. La fel, curuţii lui Ferencz Rákóczi al II-lea au folosit cetatea ca adăpost prin 1710, după care aceasta a fost părăsită definitiv.

„Primele piese din bronz au fost descoperite aici  în 1873 - seceri, cuţite şi podoabe, toate vechi de circa 3.000 de ani. Ulterior, diferite alte piese au fost scoase la lumină, şi apoi achiziţionate de muzee precum cele din Oradea, din Sfântu Gheorghe şi chiar de British Museum.

Campaniile cele mai importante, zece la număr, s-au desfăşurat între 1973-1980, atât în incinta cetăţii, cât şi în jurul ei, scoţând la iveală rămăşiţe preistorice, tracice, dacice, daco-romane, româneşti şi maghiare”, spune istoricul Cristian Culiciu. 

Ultimele cercetări au fost făcute în 1998-2002 când, mai puţin ştiut, au fost găsite şi morminte de călăreţi, îngropaţi cu tot cu cai sau cu capete de cai, respectiv cu elemente de harnaşament şi arme.