FOTO Record de care alegorice şi dansatori la ediţia din acest an a Caravanei Florilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carele alegorice ajung si la Oradea

Şi în acest an „Carnavalul Florilor" ajunge la Oradea unde va aduce mai multe care alegorice din Ungaria,  însoţite de alaiul dansatorilor populari şi majorete din regiune, care vor defila în municipiu. Carnavalul este organizat în Debreţin de 46 de ani, iar în urma colaborării dintre administraţiile locale şi judeţene din Bihor şi Hajdu-Bihar unele dintre carele alegorice pot fi admirate din anul 2005 şi în Oradea.

Cu o zi înainte, în oraşul Debrecen vor defila 16 care alegorice împreună cu 2000 de dansatori, majorete, artişti din Ungaria şi alte 11 ţări.

Detaliile legate de cele două evenimente au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă la Debrecen de către viceprimarul orădean Huszar Istvan, omologul său din Debrecen dl Komolay Szabolcs şi dna Bódor Edit organizatoarea principală a Carnavalului Florilor din oraşul maghiar.

Ediţia 46 a Carnavalului Florilor este o ediţie specială din mai multe motive, în primul rând în acest an vor defila un număr record de care alegorice (16) însoţite de asemenea de un număr record de artişti şi dansatori, în jur de 2.000 de persoane.

Din 2005 când a avut loc prima ediţie Fereastră deschisă spre Europa, 4-5 care alegorice sosesc anual şi în Oradea spre marea bucurie a cetăţenilor şi defilează împreună cu trupe locale şi judeţene. În acest an cele două municipalităţi vor avea din nou un car comun, care va simboliza aniversarea a zece ani de existenţă a evenimentului în Oradea prin intermediul florilor şi a celor mai importante simboluri ale celor două oraşe, respectiv Cetatea Oradea, stema oraşului şi pasărea Phoenix, simbolul oraşului Debrecen.

Relaţia de înfrăţire dintre cele două oraşe, care are o vechime de peste 20 de ani este una exemplară atât la nivelul administraţiilor locale cât şi la nivelul celorlalte instituţii culturale, economice sau sociale.

“Programul Carnavalului de flori este foarte variat, am încercat să organizăm evenimente în aşa fel încât fiecare membru al familiei să aibă mai multe puncte de interes. Punctul culminant al evenimentului va fi la fel ca şi anul trecut pe Stadionuldin Debrecen, unde artişti maghiari renumiţi alături de cei care au însoţit carele alegorice dimineaţa vor susţine un spectacol, iar cântereţul Dr. Alban va avea un concert de 30 de minute”, a anunţat Bódor Edit, coordonatoarea Carnavalului Florilor din Debrecen.

Oradea va fi reprezentată şi în acest an de artişti locali, dansatorii clubului sportiv Exclusive Dance şi ansamblul folcloric Csillagocska Neptancegyuttes care vor defila împreună cu celelalte grupuri.  Ei vor susţine un spectacol şi în seara zilei de 20 august pe Stadion

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă