FOTO Pericol la vamă. Trei autocamioane au luat foc, în apropierea unei benzinării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au ars ca nişte torţe. Este vorba despre trei TIR-uri care au fost mistuiute de flăcări, în apropierea Vămii Borş. Incendiul s-a petrecut în zona staţiei de benzină Petrom.

La numărul de urgenţă 112 a foist anunţat un incendiu la un singur TIR. La faţa locului au fost trimise două autospeciale cu apă şi spume de la Detaşamentul 2 Oradea, dar au au avut nevoie de întăriri, motiv pentru care a fost trimisă şi o treia maşină de intervenţie lângă graniţa cu Ungaria.

Unul dintre autocamioanele cuprinse de foc a ars în totalitate,un cap tractor a fost distrus în proporţie de aproape 90%, iar două remorci au fost şi ele făcute scrum. Din păcate, incendiul din Borş a generat şi rănirea unuia dintre şoferi. Potrivit salvatorilor,bărbatul a suferit arsuri de gradul I şi II, pe faţă şi pe membrele inferioare.

“Pericolul mare a fost dat de faptul că vântul sufla cu intensitate, existând pericolul propagării incendiului la obiectivele din zonă, respectiv hotelul, restaurant şi o staţie de distribuţie carburanţi”, a declarat lt.-col. Alin Nemeş, din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea.

Incindetul a făcut ca în zona punctului de trecere a frontierei să se înregistreze blocaj în trafic, pe ambele sensuri de mers.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri