FOTO Orădenii au luat cu asalt bisericile. Credincioşii s-au înghesuit să ia aghiazma cea mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preoii au sfintit apa Foto-Claudia Bonchiş

Sute de orădeni s-au adunat la Biserica cu Lună  pentru a lua apă sfinţită, de Bobotează. Îmbulzeala nu a fost la fel de mare ca în anii precedenţi, miile de litri de aghiază ajungând la toată lumea.

Boboteaza a aglomerat bisericile încă de dimineaţă. Oamenii au venit cu sticele sau cu bidoane de 5 litri ca să ducă acasă apa sfinţită de preoţi.

În acest an, la Biserica cu Lună din Oradea înghesuiala nu a fost foarte mare, sutele de credincioşi fiind mai liniştiţi faţă de alţi ani.

Peste 4.000 de litri de agheazmă au fost sfinţiţi de preoţii de la Biserica cu Lună. Liturghia a ţinut până în jurul orei 12.00, după care soborul de preoţi a ieşit în faţa bisericii unde a fost săvârşită Sfinţirea Aghiazmei celei Mari.

 Înainte însă, părintele Cristea a ţinut să precizeze că este apă suficientă. “Nu vă înghesuiţi, este apă sfinţită pentru toată lumea,”, a afirmat printele. Preoţii s-au rugat şi au sfinţit apa din toate butoaiele scoase în faţa lăcaşului de cult, după care credincioţii au putut să-ţi umple recipientele cu care au venit de acasă.

 Nu s-au răbdat să nu se înghesuie, toţi dorind să ia cât mai repede apă sfinţită. Oamenii nu au avut răbdare nici să închidă robinetul până când următoare persoană îşi punea flaconul, astfel că au curs zeci de litri de apă sfinţită pe jos. După mai bine de jumătate de oră de îmbulzeală, mulţimea s-a rarefiat, iar în butoaie mai era apă suficientă.

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei