FOTO O salată de 1.000 de kilograme a fost pregătită în Cetatea din Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salata uriasa

O salată uriaşă a fost preparată în Cetatea Oradea  şi oferită gratuit, în mii de porţii, cu ocazia evenimentului "Primăvara din grădină", târg de promovare a produselor autohtone şi a unui stil de viaţă sănătos.

Într-un recipient larg cu diametrul de trei metri, a fost pusă mai întâi salata verde, tocată mărunt, produsă ecologic, peste care, în formă de stea au fost aşezate rânduri colorate de morcovi daţi prin răzătoare, ridichi şi castraveţi feliaţi, cubuleţe de brânză, gogoşari roşii felii, crutoane aromatizate, ceapă verde şi roşii din primele recolte ale anului. De jur împrejur, s-a turnat un dressing preparat din iaurt, ulei de măsline, muştar, miere şi oţet de mere.

Toate ingredientele mărunţite estetic au fost apoi amestecate vârtos de cei doi bucătari, dar şi cu ajutoare din public. Toţi cei care au trecut sâmbătă seara prin curtea cetăţii au avut parte de o porţie delicioasă de salată din verdeţuri sănătoase.

La pregătitul salatei, mai exact la mărunţirea ingredientelor, au lucrat timp de aproape trei ore membrii Asociaţiei pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor Agroalimentare "Crişana", organizatorii evenimentului. Prezentatorul tuturor evenimentelor a fost preşedintele asociaţiei, conferenţiarul Dorin Popa, reputat oenolog.

Pregătirea salatei a fost supervizată de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (ANBCT) România, Ştefan Bercea, împreună cu chef Samuel Rus, preşedintele filialei judeţene a asociaţiei.

"La salata de primăvară, aşa am numit-o noi, am folosit 300 de kg de salată bio şi zeci de kg de castraveţi, morcovi, ţelină, roşii, ardei gras, ridichi, ceapă verde, brânză telemea de oaie, crutoane cu ulei de măsline şi usturoi şi 24 de kg de piept de pui făcut la cuptor cu ierburi aromate. În total, cu dressing, cu brânză şi carnea de pui, a ajuns la o tonă. M-am bucurat să fiu invitat la acest mare eveniment, prima ediţie a târgului Primăvara din grădină", a declarat Ştefan Bercea.
În paralel cu pregătirea salatei, opt echipe de elevi de la licee din judeţ au concurat pe aceeaşi temă, salata, doar că au avut libertatea să îşi aleagă ce fel de salată vor prezenta în concurs. Unii au gătit salată de fructe, alţii de legume. Concursul a fost câştigat de Liceul "Mihai Viteazul" din Oradea, juriul fiind condus de Ştefan Bercea.

"Am fost plăcut surprins să văd ce au pregătit şi au prezentat elevii care au participat la concurs. Pot să apreciez că au fost foarte bine îndrumaţi de profesorii lor", a spus Ştefan Bercea.

Acesta a adăugat că speră ca prin tinerele generaţii care se formează acum să crească şi să se dezvolte filiala asociaţiei din judeţ, condusă de Samuel Rus.
"Evenimentul acesta de la Oradea arată grija pentru tinerii conştienţi, preocupaţi atât de o alimentaţie curată, cât şi de un stil de viaţă sănătos", a precizat Bercea.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online