FOTO Iubitorii de animale s-au revoltat împotriva noului regulament privind gestionarea câinilor fără stăpân

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scandal la şedinţa de consiliu local

Cu 17 voturi pentru, noul regulament privind organizarea şi funcţionarea serviciului specializat pentru gestionarea căinilor fără stăpân din municipiul Oradea a trecut, ieri, în şedinţa Consiliului Local.

Regulamentul stabileşte cadrul juridic şi condiţiile în care se desfăşoară Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân din Oradea, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Dă click pentru a vedea mai multe imagini!

Iniţierea regulamentului a fost necesară datorită faptului că, începând de la 1 septembrie, SC Administraţia Domeniului Public SA va gestiona problema câinilor comunitari din Oradea.

În şedinţa ordinară din luna iulie, consilierii locali au aprobat încetarea contractului de asociere şi a contractului de comodat încheiat în anul 2003 între municipiul Oradea, Asociaţia Arca lui Noe şi Fundaţia penru Protecţia Câinilor, contracte care prevedeau  înfiinţarea unui serviciu specializat în gestionarea câinilor fără stăpân aflaţi pe raza municipiului Oradea.

În cursul lunii august, Primăria a organizat o dezbatere publică pentru prezentarea regulamentului propus de administraţia locală, urmând ca propunerile şi sugestiile aduse acestui regulament să fie introduse în regulamentul votat azi de către consilierii locali.

Dezbaterea publică, în cadrul căreia iubitorii de animale au solicitat în mod expres eliminarea dispoziţiilor privind eutanasierea, nu a fost luată în cosiderare. Singurii consilieri care s-au împotrivit au fost cei ai UDMR. Consilierul Szabo Iosef a solicitat amânarea proiectului, tocmai în ideea de a se găsi o soluţie de compromis. Cum această idee a fost respinsă din start, Pasztor Sandor a propus ca termenul de două zile pentru revendicarea căţeilor să poată fi extins la şapte zile, în cazul pierderii. De asemenea, Pastor Sandor a propus ca eutanasierea să se facă doar cu acordul membrilor ONG-urilor, însă majoritatea consilierilor nu a fost de acord.

Proiectul a fost votat aşa cum l-a dorit executivul. Reacţia celor aproximativ 50 de iubitori de animale prezenţi în sală a fost dură. "Ruşine să-ţi fie, Bolojan!" "Regret că v-am votat", au fost cuvintele adresate primarului, în timp ce liberalii, social-democraţii, conservatorii şi democrat-liberalii au fost catalogaţi drept "ucigaşi" şi "criminali".

Mai multe pentru tine:
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent