FOTO Festivalul plăcintelor de la Briheni, un festin pe cineste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profitând de o zi splendidă de toamnă, sute de oameni au gustat din bunătăţile primului festival al plăcintelor, organizat în satul Briheni din comuna bioreană Lunca. Plăcintele au fost pregătite de aproximativ 50 de femei din Coleşti, Şuştiu, Urseşti, Briheni.

Preotul Daniel Pădurean, care a avut iniţiativa festivalului, a reuşit să mobilizeze 40 de familii din satele învecinate să-şi expună plăcintele făcute în casă, la Căminul cultural.

Vizitatorii din satele vecine, dar şi din Ştei, Beiuş şi Oradea au putut gusta din cele mai diverse tipuri de plăcinte: coapte în cuptor, pe lopată, în tigaie, cu cele mai diverse conţinuturi - cu brânză de vacă, oaie, capră, spanac, ceapă, nucă, varză, dovleac, mere, carne, şuncă, prune etc. Plăcinta tradiţională a zonei, numită „întorsură”, se realizează dintr-o foaie subţire de aluat, rulată şi răsucită, umplută cu orice fel de brânză, cu varză, verdeţuri sau cu mere.

De asemenea, câteva gospodine din Briheni au făcut o demonstraţie de făcut plăcinte la cuptor şi au împărtăşit din reţetele lor vizitatorilor.

La atelierul mobil de fierărie al lui Marius Moanea, copiii şi adulţii au urmărit, cu interes, cum se realizează potcoavele de cai şi cum se repară topoarele.

Pe durata festivalului, s-a desfăşurat un program artistic susţinut de ansamblurile „Dor Bihorean” din Beiuş, „Floricica” din Măgeşti, „Codrenii Bihorului” din Roşia şi „Crisiia” din Cociuba Mare, solistele Daniela Rada şi Elena Şerb, iar rapsodul local Teodor Dăscăleanu a amuzat participanţii cu epigrame şi poezii.

Numărul mare de participanţi, apreciat de preotul satului la aproximativ o mie de oameni, a depăşit aşteptările organizatorilor. Deşi numărul de plăcinte oferite gratuit spre degustare a fost îndestulător, vizitatorii veniţi de la oraş ar fi dorit să poată cumpăra plăcinte şi pentru acasă. „Fiind prima ediţie a festivalului, ne-a surprins numărul mare de participanţi. A fost o ocazie minunată de a promova produsele noastre tradiţionale şi zona noastră, foarte pitorească. Anul viitor, la ediţia a doua trebuie să ne gândim să facem şi mai multe plăcinte”, a spus părintele Pădurean.

Festivalul a fost organizat de Biserica ortodoxă Briheni, Primăria comunei Lunca şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete