FOTO EXAMEN DE CAPACITATE 2014 BIHOR Subiecte uşoare la examenul de Limbă şi Literatură Maternă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii sustin ca subiectele au fost accesibile

A fost, din nou, o zi cu emoţii pentru elevii care susţin în această săptămână Evaluarea Naţională. Cea de-a doua probă de examen a fost cea la Limba şi Literatura Maternă.

Primele două probe de examen de la Evaluarea Naţională nu par să le fi dat mari bătăi de cap elevilor. Cel puţin asta susţin ei. După două ore de examen la Limba şi Literatura Maternă elevii au ieşit cu zâmbetul pe buze şi încrezători că vor lua o notă mare.

Şi de această dată, cei mai mulţi au considerat că subiectele au fost destul de uşoare, mai ales dacă s-au pregătit.

“A fost mult mai uşor ca la română”, a fost de părere Mihai, care a susţinut proba la limba şi literatura germană.

“A fost mai uşor ca la română. Am primit o poezie, exerciţii la gramatică, iar la subiectul trei un text despre un poet. A trebuit să-l analizăm şi să explicăm mijloacele artistice”, ne-a mărturisit Timeea care a susţinut examenul la Limba şi Literatura Mghiară.

De aceeaşi părere a fost şi colegul ei Mihai, care nu a reuşit să scape de emoţii nici de această dată.

“A fost uşor. Literatura a fost mai uşoară, poate gramatica a fost un pic mai grea. Emoţii am şi pentru proba de mâine”, a afirmat Mihai.

Dacă la prima probă a examenlui de capacitate elevii au fost însoţiţi de părinţi, de această dată cei mai mulţi au venit la examen neînsoţiţi.

În judeţul Bihor, la examenul de limba maternă s-au înscris 980 de elevi, dintre care 936 la limba maghiară, 27 la slovacă şi 17 la germană.

Evalaurea Naţională 2014 continuă miercuri, 25 iunie, cu proba scrisă la Matematică.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă