FOTO Clopote acţionate de preoți, prin satelit, cu ajutorul telefonului mobil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii pot vedea candele care plutesc în aer, veşminte bisericeşti cu swarovski sau prima toacă electrică. Un veșmânt arhieresc special, cu o broderie specială și pietre Swarowski, costă 2.000 de lei. Catholic Expo, primul târg de veşminte, icoane, statuete, cărţi şi obiecte liturgice, organizat la Oradea şi-a deschis azi porţile.

Dă CLICK aici pentru fotogalerie de la târg

Biserica ţine pasul cu vremurile, indiferent că este vorba de cea Catolică, Romano sau Ortodoxă. Acest lucru este confirmat de obiectele inedite pe care orădenii le pot descoperi la Catholic Expo, Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Statuete, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti care a debutat astăzi la Oradea.  Târgul nu se adresează strict preoţilor. Orădenii pot găsi aici vinuri de foarte bună calitate, aduse din Grecia şi din Republica Moldova.

Vinuri din Grecia

„Avem vinuri liturgice care sunt folosite la împărtăşanie de călugării de pe Muntele Athos. Vinurile din Grecia sunt făcute după o reţetă specială. Strugurii se culeg foarte târziu, la sfârşitul lui octombrie şi sunt lăsaţi la uscaţi. Se culeg doar jumătate. Pe urmă se amestecă strugurii uscaţi cu cei culeşi proaspeţi şi aşa iese un vin foarte bun, foarte dulce. Un litru de vin are 7-8 kilograme de struguri”, explică Irimia Alexandru, reprezentantul firmei care comercializează vinurile.



Dă CLICK pe poză pentru fotogalerie

Băutura poate fi cumpărată şi de orădenii care vor să guste un vin bun. „O sticlă de vin costă începân de la 10 lei. Cea mai scumpă costă 50 de lei şi este un vin special, din Republica Moldova”, declară Nicolae Ghelea.

O atracţie a târgului este candela care pluteşte şi se roteşte în aer deasupra unui suport sub formă de carte. Sistemul inedit a fost realizat de Dan Marin, care vinde la târg şi un sistem de sonorizare computerizat, cu clopote şi melodii bisericeşti. „Candela care pluteşte poate fi înlocuit cu orice fel de obiect, personalizat, care să nu cântărească mai mult de două sute de grame”, explică inventatorul care şi-a prezentat gadgetul pentru prima dată la acest târg.

Toaca electronică, adusă la târg de un firmă din Baia-Mare, este un alt gadget pe placul proţilor moderni. „Am inventat toaca la cererea preoţilor. Prima dată am automatizat clopotele dar tot trebuiau să urce în turn pentru toacă şi au vrut să o automatizăm şi pe asta. Clopotarii au îmbătrânit şi tinerii nu vor să mai facă lucrul ăsta, aşa că şi preoţii s-au adaptat”, subliniază Dan Repka, reprezentantul firmei.



O firmă din Baia-Mare a adus la târg toaca electronică

„Avem şi sistem acţionare al clopotelor prin satelit. Preoţii sunt în concediu în Miami şi cu un SMS dă comandă clopotelor să bată trei zile la rând, la intervalele potrivite, în cazul înmormântărilor, de exemplu”, explică inventatorul.

Premieră pentru Europa

„Târgul este o premieră pentru Oradea şi pentru Europa. Astfel de târguri sunt organizate, de regulă, special pentru preoţii şi credincioşii catolici şi separat pentru cei ortodocşi. Noi, organizăm pentru prima dată un târg pentru greco-catolici, romano şi ortodocşi”, a declarat Adrian Epure, organizator al târgului. Au venit 40 de expozanţi din România, Grecia, Italia, Ungaria şi Polonia.

Noua modă preoţească: veşmânt încrustat cu cristale

Nici hainele preoțești nu mai sunt ce-au fost. Preoții vor să țină pasul cu noile tendințe și privința hainelor cu care intră în biserică. Mai nou, broderiile spectaculoase de pe veșmintele arhierești sunt făcute pe baza unor programe computerizate. Practic, vechile mașini de brodat au fost înlocuite cu unele noi, automatizate, care nu trebuie supravegheate. Ele își fac treaba ca niște roboței, cu ajutorul unor softuri speciale. Astfel de mașini pot fi văzute la Catholic Expo, deschis astăzi la Sala de Sport a Universității din Oradea. Preoții își pot cumpăra de acolo și un veșmânt care are o broderie la care s-au folosit 90 de culori pe centimetru cub, dar și cristale Swarowski. "Un astfel de veșmânt costă 2.000 de lei", a declarat Angela Alexe, reprezentantul firmei din Satu-Mare care realizează hainele preoțești.



Veșmintele preoțești sunt făcucte cu o broderie specială

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie