FOTO Centrul pentru energii regenerabile, locul unde firmele nu înregistrează cheltuieli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O localitate din Bihor poate fi exemplu în materie de promovare a energiilor regenerabile. Un centru de afaceri a fost inaugurat, iar firmele care îşi vor stabili sediul acolo nu vor avea de plătit chirie în următorii cinci ani, în timp ce facturile de electricitate şi încălzire vor fi de zero lei.

Un centru modern, gata să primească firmele din domeniul energiilor regenerabile, a fost inaugurat în localitatea bihoreană Oşorhei. Ce este interesant este faptul că această clădire nu va avea cheltuieli, şi asta pentru că îşi produce singură energia electrică necesară. Electricitatea şi căldura sunt asigurate de numeroasele panouri voltaice, precum şi de cele două turbine eoliene existente.  În acest fel, firmele care îşi vor stabili sediul în acest centru nu vor avea de plătit chirie în următorii cinci ani.

"Această construcţie este un exemplu de bune practici cum s-a putut implementa un astfel de proiect şi modul în care au colaborat instituţiile în derularea lui. Succesul lui ne va permite să-l multiplicăm şi în alte comunităţi", a precizat Adrian Foghiş, directorul ZMO.

Investiţia s-a realizat printr-un proiect transfrontalier iniţiat, în 2011, de către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea, în parteneriat cu Primăria comunei Oşorhei, în colaborare cu Primăria din Teglas (Ungaria). Noul centru îşi propune să promoveze energiile regenerabile, dar şi să dezvolte sectoarele economice adiacente. Centrul BIO - REN din Oşorhei va putea găzdui conferinţe, seminarii, workshop-uri, prezentări, târguri şi expoziţii pe teme legate de tehnologii regenerabile.

La parterul clădirii a fost amenajată o sală de expoziţii, cu anexele specifice acesteia: spaţii de expoziţie propriu-zisă, spaţii de expoziţie exterioare şi acoperite, depozite etc. La etajul întâi sunt amplasate cinci birouri, grupuri sanitare şi o sală de conferinţe cu 62 de locuri, iar la etajul al doilea este amplasată o sală de worksop. Ioan Pop, primarul comunei Oşorhei, a amintit că ideea unui astfel de centru a apărut în 2011. Valoarea aferentă proiectului transfrontalier vizând Centrul pentru Energii Regenerabile Bio-Ren din Oşorhei este de peste 745.000 euro.

Clădirea a fost construită astfel să fie independentă energetic, fiind montate 246 panouri fotovoltaice şi o centrală eoliană. În paralel, în municipiul Teglas, din Ungaria, o clădire veche a fost transformată în centru de servicii în domeniul energiilor regenerabile.

Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 1.769.740 euro, din care 46.000 euro revin municipiului Téglás, iar 854.148 euro - Asociaţiei pentru afaceri şi forţă de muncă din Hajdú-Bihar, 745.599 euro - comunei Oşorhei, iar 123.992 euro au revenit ZMO.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”