(FOTO) Cei mai buni arcaşi se întrec la Oradea pentru titlul de campion național

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Naţional de Tir cu Arcul are loc în cadrul Serbărilor Cetăţii. Peste o sută de arcaşi din toată ţară se întrec, astăzi şi mâine, la Oradea, pentru titlurile de campion şi campioană naţională la tir cu arcul.

„Derulăm la Oradea o dublă competiţie. Este vorba de Campionatul Naţional de tir cu arcul şi Cupa Redpoint, organizată de Clubul Redpoint Oradea. Această competiţie este un preambul la Campionatul European de Tir cu Arcul care va avea loc în Germania peste câteva săptămâni”, a explicat Adriana Opre, secretarul general al Federaţiei Române de Tir cu Arcul. Aceasta a mai subliniat faptul că primul campionat de tir cu arcul din ţară a fost organizat în 1956, iar de atunci sportul acesta a luat avânt, iar acum se urmăreşte ca România să ajungă în elita mondială. Printre cei peste o sută de sportivi, veniţi de la 15 cluburi din ţară, a fost şi debutanta Laura Tănase. „Este chiar primul meu concurs şi sper să fac o figură frumoasă. M-am apucat de tirul cu arcul din joacă, dar acum am dezvoltat o pasiune pentru acest sport”, a spus tânăra sportivă legitimată la Activ Club Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța