FOTO Bunuri din Patrimoniul Naţional, oprite la vamă. Icoane, veselă de argint şi cărţi vechi, fără certificat de export, descoperite în maşina unui moldovean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un român a încercat să scoată din ţară mai multe bunuri care par să facă parte din Patrimoniul Cultural Naţional. Este vorba despre icoane, obiecte de veselă din argint şi cărţi vechi. El a fost depistat de poliţiştii de frontieră.

Dănuţ C., de 37 de ani, din Prahova, a fost depistat la frontieră la volanul unei autoutilitare, transportând mai multe colete spre Elveţia. Cum poliţiştilor li s-a părut că acesta  ar transporta bunuri susceptibile a face parte din Patrimoniul Cultural Naţional, au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.

Astfel, au descoperit mai multe obiecte şi înscrisuri, printre care trei cărţi, posibil din 1955, replici ale originalelor din anul 1919, („Voyage Autour du Monde" scrisă de Jaques Arago, editura H.Lebrun-Paris, Becassine - Pendant La Guerre - editura Gautier et Languereau, Paris şi „Becassine" editura Gautier et Languereau, Paris), unsprezece obiecte de veselă (opt furculiţe şi trei cuţite) pe care apăreau gravate iniţiale indescifrabile, trei icoane, din care două pictate sub sticlă, cu ramă de lemn şi una pictată pe lemn, încastrată în metal prelucrat în relief.

Cum respectivele obiecte nu erau însoţite de certificat de export eliberat de Direcţia Cultură Culte şi Patrimoniu din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor şi sunt susceptibile a face parte din Patrimoniul Cultural Naţional, s-a constituit o echipă din cadrul Muzeului „Tării Crişurilor', care urmează să expertizeze bunurile.

Totodată, poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tentativă de export ilegal de bunuri culturale mobile".

Mai puteti citi:

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/turnu-severin/urmarit-general-retinut-de-politistii-de-frontiera-1443305.html">Urmărit general reţinut de poliţiştii de frontieră mehedinţeni în Vama Porţile de Fier II</a>

<a href="https://adevarul.ro/stiri-locale/baia-mare/video-focuri-de-arma-pentru-retinerea-unor-1438106.html">VIDEO Focuri de armă pentru reţinerea unor contrabandişti, la frontiera cu Ucraina</a>

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete