FOTO Bihoreni trimişi în judecată după ce au prinşi comercializând alcool fără acte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bihoreni sunt trimişi în judecată după ce au prejudiciat statul cu peste 50.000 de lei. Poliţiştii de investigare a fraudelor au descoperit că evazioniştii nu au plătit accizele pentru mii de litri de alcool etilic.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de orădenii G.S.Z., de 40 de ani, L.I., de 55 de ani şi împotriva lui P.I.S., de 36 de ani, din comuna bihoreană Cherechiu. Aceştia sunt acuzaţi că au constituit o reţea care livra alcool etilic la negru către persoane fizice, baruri şi restaurante din întregul judeţul.

Dă click pentru a vedea mai multe imagini!

Cei trei au fost cercetaţi de poliţiştii bihoreni după ce, la 11 octombrie 2011, au fost depistaţi în trafic, la intrarea în localitatea bihorenaă Aleşd, în timp ce conduceau două autoutilitare, precum şi un autoturism folosit ca antemergător în vederea evitării unor eventuale controale inopinate pe traseu.

Autoutilitarele aveau disimulate, în recipiente special create, 1.500 litri de alcool etilic, fără documente legale de provenienţă, ambele recipiente fiind prevăzute cu instalaţii de umplere şi golire a alcoolului. Prejudiciul total provocat astfel bugetului consolidat al statului a fost stabilit de către autorităţile vamale competente la 53.507 lei, reprezentând accize şi T.V.A..

"În vederea recuperării prejudiciului, în cauză, s-a dispus confiscarea cantităţii de 1.500 litri alcool etilic, precum şi a celor două mijloace de transport ce au fost folosite de învinuiţi pentru transportul alcoolului etilic. Totodată, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumei de 1.543 lei ridicată de la învinuiţi", a precizat agent principal Ioana Lascău, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au finalizat cercetările în cauză şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a suspecţilor

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice