Fostul senator de Bihor Vasile Duță îşi plimbă anii de puşcărie prin spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Duţă este acum internat la Diabetologie, după un „sejur“ la Oncologie. Familia ex-demnitarului condamnat la cinci ani de închisoare se plânge că poliţiştii i-au interzis să-l viziteze în spital.

Fostul senator de Bihor Vasile Duţă, în vârstă de 54 de ani, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, a fost internat în urmă cu două săptămâni la secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean Oradea, pentru efectuarea mai multor analize. De acolo, după doar câteva zile, s-a transferat la secţia de Diabetologie. Pe parcursul acestor două săptămâni, fostul senator a fost, cel puţin teoretic, privat de libertate.

„Mandatul de executare a unei pedepse privative de libertate a fost pus în aplicare de poliţiştii Compartimentului Urmăriri. Vasile Duţă a fost depistat internat într-un spital din municipiul Oradea, unde a rămas de altfel internat sub escortă, fiind luat în evidenţa Arestului IPJ Bihor ca persoană încarcerată şi condamnată. Urmează ca, la externare, cel în cauză să fie depus în Penitenciarul Oradea”, a explicat Alina Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bihor.

Astfel, până acum, senatorul şi-a ispăşit pedeapsa în spital. Simona Mihuţiu, şefa clinicii de oncologie din Oradea, a declarat că pacientul Vasile Duţă nu a petrecut mai mult de trei zile la secţia de oncologie.

Legea îl ajută
Cunoscutul avocat orădean Alexandru Butuc a spus că, potrivit legii, dacă un condamnat este bolnav, se poate amâna executarea pedepsei până la însănătoşire, însă avocaţii lui Duţă nu au solicitat amânarea. Reporterii „Adevărul de Seară” au încercat în această dimineaţă să-l contacteze la telefonul mobil pe Vasile Duţă. Femeia care a răspuns s-a recomandat ca fiind o rudă a senatorului.
„Ar fi mai bine să nu mai scrieţi nimic. Mai bine aţi întreba la Poliţie de ce familiei îi este îngrădit dreptul la vizită. Poliţiştii au uitat că este arestat definitiv, nu preventiv şi nu reţinut, şi că nu îi pot îngrădi dreptul de a fi vizitat de familie?”, a declarat femeia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată