Florin Estefan şi Luminiţa Popa vorbesc la 11even Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Estefan şi Luminiţa Popa sunt doi dintre speakeri care, în data de 31 mai, îşi vor spune povestea succesului la cea de-a doua ediţie a 11even Oradea.

Născut la Oradea, baritonul Florin Estefan, cel mai tânăr solist pe care l-a avut opera din Cluj,  a aprut pe numeroase scene, atât în România cât şi în străinătate. În anul doi de studenţie, la vârsta de 20 de ani, i s-a oferit postul de solist al Operei Naţionale Române din Cluj Napoca, unde a fost angajat timp de patru ani. Unul dintre momentele importante din cariera sa a fost bursa oferită de celebrul tenor şi profesor Dennis O'Neill la Cardiff International Academy of Voice. Pasărea Phoenix este titlul discursului său de la 11even Oradea 2012.

Cu o experienţă în domeniul resurselor umane de peste 10 ani şi în management de peste 8 ani, Luminiţa Popa şi-a început cariera într-un mare grup de firme, lucru care i-a facilitat accesul spre diverse proiecte de mare anvergură. O etapă importantă în dezvoltarea sa personală şi profesională a fost experienţa americană şi contactul cu o lume aparte, cea a vapoarelor de croazieră. A înfiinat primul centru de dezvoltare personală pentru toate vârstele din Oradea, Centrul Pro Cariere, iar în prezent conduce firma Active Job Consulting. La 11even Oradea va vorbi despre Încredere, Ambiţie şi Efort.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"