Fiu de chirurg, condamnat la 23 ani de închisoare pentru crimă. Şi-a ucis cel mai bun prieten cu bestialitate, aplicându-i peste 20 de lovituri de ciocan în cap

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul unui cunoscut chirurg orădean a fost condamnat vineri, 14 decembrie, la 23 ani şi 8 luni de închisoare, tânărul de 28 de ani fiind acuzat că şi-a omorât cu bestialitate cel mai bun prieten, aplicându-i peste 20 de lovituri cu ciocanul în cap.

Este vorba despre Sorin Rogia, autorul sângeroasei crime căreia i-a căzut victimă orădeanul Radu Bogdan, un tânăr de 27 de ani găsit cu capul zdrobit în zorii zilei de 9 noiembrie anul trecut

Verdictul în cazul său a fost pronunţat de un complet de judecată de la Tribunalul Bihor, care i-au interzis totodată să se apropie ori să ia legătura cu părinţii victimei timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, şi l-au obligat la tratament medical pentru problemele psihice cu care a fost diagnosticat în timpul anchetei penale.
 

La plată  

Potrivit soluţiei, criminalul este obligat şi la daune morale în valoare de 300.000 euro către părinţii victimei sale dar şi să plătească despăgubiri materiale aferente cheltuielilor legate de înmormântare, loc de veci, monument funerar, parastase şi pomeniri ale victimei în valoare de 12.364 lei, respectiv cheltuieli judiciare în valoare de 12.000 lei.

Hotărârea pronunţată nu este definitivă. Atât criminalul cât şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cei care l-au trimis în faţa instanţei, o pot ataca cu apel în termen de 10 zile, verdictul final urmând să fie pronunţat de Curtea de Apel Oradea.
 

Chitit să ucidă  

Sorin Rogia, fiul unui chirurg de la Spitalul clinic judeţean Oradea, a fost trimis în judecată în luna martie a acestui an, acuzat că, toamna trecută, şi-a ucis prietenul, pe Radu Bogdan, cu peste 20 de lovituri cu ciocanul, toate loviturile fiind aplicate în zona capului. 

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Rogia şi-a premeditat fapta, recunoscând acest lucru în cea de-a doua depoziţie, când a descris cu lux de amănunte modul în care şi-a pus în aplicare „hotărârea de a ucide pe cineva”

Iniţial, individul nu a avut o ţintă anume. S-a oprit la Radu Bogdan pentru că i-a răspuns la telefon şi a acceptat o întâlnire. Abia apoi, arată rechizitoriul, criminalul a plănuit cum să procedeze: a adus un ciocan de acasă şi şi-a atras victima pe malul opus al Peţei, în locul unde stătuse toată ziua, întrucât era izolat şi i-ar fi fost mai uşor să ascundă cadavrul.

„Inculpatul a stăruit cu intensitate în realizarea crimei. A insistat pe lângă victimă, purtând cu aceasta 8 convorbiri telefonice”.
 

În arest  

Crima, după cum au arătat procurorii, a avut loc în seara de 8 noiembrie anul trecut, în intervalul dintre orele 18:00 şi 18:37 când Rogia şi-a lovit victima cu ciocanul în cap, la început în timp ce aceasta stătea pe bancă, apoi şi când s-a ridicat, încercând să fugă, dar şi după ce a căzut la pământ.

Apoi a târât cadavrul sub un copac, l-a dezbrăcat ca să-i ia hainele, căci ale sale erau pline de sânge, şi l-a acoperit cu frunze. Ciocanul şi portofelul victimei le-a aruncat într-o pubelă în drum spre casă, iar telefonul în pârâu, nu înainte de a-i trimite mamei lui Radu, care suna insistent, mai multe SMS-uri liniştitoare.

În noaptea ce a urmat, Rogia a fugit de acasă, fiind găsit două săptămâni mai târziu, în Gara de Nord din Timişoara, unde se ascundea într-un vagon dezafectat.

Din data de 21 noiembrie 2017, când a fost găsit, Rogia a fost trimis în arest preventiv, măsură care a fost menţinută până în prezent.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică