Fetiţele pedofilului rămân în grija statului şi primesc consiliere pentru a trece peste traumă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele trei fetițe ale familiei Andrasi rămân în continuare în grija celor de la Protecția Copilului. Tatăl lor Andrasi Zsolt (35 ani), a fost condamnat de Tribunalul Bihor la cinci ani de închisoare, pentru pornografie infantilă.

Fetițele de 4, 6 și 9 ani, au fost luate de Protecția Copilului din mijlocul familiei, în momentul în care tatăl lor a fost trimis în judecată de procurorii orădeni, în luna aprilie. Inițial, reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor (DGASPC) au spus că fetele  vor rămâne în grija lor până la finalizarea procesului. După pronunţarea instanţei lucrurile s-au schimbat."DGASPC Bihor a înaintat instanței propunerea de schimbare a  plasamentului în regim de urgență cu măsura plasament, preferându-se astfel menținerea minorelor în cadrul sistemului de asistență și protecție socială", a declarat Ștefan Goția, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bihor. Cele trei micuțe primesc consiliere pshilogică și sunt ținute sub observație de asistenții sociali. "Minorele vor beneficia în continuare de întreaga gamă de servicii sociale, pentru a le asigura un cadru normal de dezvoltare. Evoluția și dezvoltarea lor este și va fi monitorizată de echipe de specialiști", a mai spus Goția.

Traumatizate de propriul tată

Fetițele familiei Andrasi ar putea rămâne cu sechele grave, în urma abuzurilor la care au fost suspuse de tatăl lor. "Categoric pot rămâne cu traume. O perioadă de timp copilele vor asocia imaginea tatălui pedofil din perspectiva unui vector de agresivitate, teamă, spaimă. În absența consilierii psihologice traumele se pot fixa la nivelul subconștientului", a explicat Tudorel Butoi, psiholog criminalist. Toate aceste traume este posibil să revină, la un moment dat și să afecteze într-un mod sau altul existența copilelor. "Salvator pentru ele poate fi algoritmul acesta natural pe care Dumnezeu l-a dat ființei umane și care constă în uitare. Dacă am trăi la nivel intens și acut toate nenorocirile, ni s-ar scurtcircuita circuitele", a completat psihologul.

Salvate de un tată pedofil

Andrasi Zsolt a fost condamnat săptămâna trecută pentru pornografie infantilă, după ce a recunoscut în fața instanței că a abuzat de fiicele lui. Orădeanul a primit cinci ani de pușcărie, o pedeaspsă mult mai mică decât cea prevăzută de lege. "Pentru că și-a recunoscut fapta a primit o pedeapsă redusă cu o treime", a declarat avocatul din oficiu, Alina Borza. Obiceiurile orădeanului, de a-și suspune fetițele la perversiunii sexuale și de ale filma au fost descoperite după ce o fundație din Belgia, care se ocupa de adopția uneia dintre micuțe, a observant că fetița este foarte speriată în preajma părintelui, urina și plângea. Fundația a anunțat poliția. Audiată, fetița de 9 ani a recunoscut că a fost abuzată sexual. Andrasi Zsolt a fost judecat la Tribunalul din Gent și condamnat anul trecut la 3 ani de închisoare, pentru pornografie infantilă. Pe urmă el a fost anchetat și de procurorii orădeni. Ana, soţia pedofilului, a refuzat să facă declaraţii în timpul procesului.Femeia a recunoscut în faţa anchetatorilor că soţul erai era violent uneori, fiind dependent de jocurile de noroc, în ciuda faptului că nu aducea bani în casă.

„Protecţia Copilului a decis să menţină minorele în plasament”

Ştefan Goţia, purtător de cuvânt DGASPC Bihor

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!