Festival de muzică electronică la Șuncuiuș, cu mititei și bere, de 1 Mai
0Iubitorii de muzică electronică au avut un weekend plin. Începând de vineri și până duminică, pe platoul de lângă peștera Ungurul Mare, are loc tradiționalul festival de muzică, organizat în fiecare an de 1 Mai.
Festivalul de la Șuncuiuș a ajuns la a șasea ediție. Scena este amplasată pe platoul de lângă peștera Ungurul Mare. În cele trei zile de festival, mixează DJ din Oradea, Șimleul Silvaniei și Cluj. Nu vor lipsi DuBase, Morris, Matula, Viktor Nagual, Chester&Travis, Coxxo şi Geezus, care vor mixa pe ritmuri de drum'n'bass, house, techno, chillout, electro, trance, deep. Pe scenă vor urca și trupele Şeptarii de Treflă, Panic Attack şi Celtics.
La festival cu cortul
Cei care au vrut să petreacă timp de trei zile au avut de ales între cazarea la pensiunile din zonă și cazarea la cort, pe platoul unde e amenajată scena. Intarea la festival costă 15 lei și berea trei lei, iar un grătar cu garnitură aproximativ șase lei.