Festival cu lectură: Orădenii sunt invitați să citească astăzi, în parcul 1 Decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lecturile Urbane îi îndeamnă pe oameni să citească și în aer liber, indiferent dacă se relaxează pe  bancă în parc, sau dacă se află într-un mijloc de transport în comun. Anul acesta, orădenii sunt așteptați la cea de a treia ediție locală a evenimentului, în parcul 1 Decembrie. Iubitori de lectură vor avea ocazia de a răsfoi cărțile favorite pe care apoi le pot lua acasă.

Proiectul  Lecturilor Urbane încurajează  cititul în spaţiile publice și a fost demarat în Bucureşti în mai 2009, de voluntarii Civika.ro. Proiectul își propune să transforme actul lecturii într-unul normal indiferent de locul în care se desfăşoară: acasă, în parc sau în autobuz. Orice facem în spaţiul public este un joc de semnale, un flux continuu de mesaje transmise prin gesturi către ceilalţi. „ Vom transmite cu fiecare ocazie un mesaj de încurajare şi susţinere a lecturii ca modalitate de dezvoltare socio-culturală", susţinea Adrian Ciubotaru, unul dintre organizatorii manifestării, la nivel naţional.

Lecturi la Festivalul Luminii

Primele două ediții ale proiectului lansat în Oradea au adunat sute de tineri dar și vârstnici dornici de lectură. „La primele ediții au venit foarte mulți adolescenți dar și oameni în vârstă", spune PR-ul evenimentului, Ioana Ștef. „Publicul nostru țintă sunt tinerii și orădenii familiarizați cu mediul online", explică PR-ul.

De această dată evenimentul are loc în cadrul Festivalului Luminii. Orădenii sunt așteptați în parcul 1 Decembrie, de la ora 18.00. „S-au strâns aproximativ 150 de cărți, din care 100 sunt donate de Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai și sunt cărți în limba engleză, germană și maghiară", mai spune Ioana Ștef. Orădenii pot răsfoi o carte pe bancă și pot lua cărțile acasă. Ei le pot dona altor cititori la următoarea ediție. „Ar fi ideal să formăm un circuit. Dacă ai citit o carte bună, o poți înapoia pentru a da această șansă și altora", a subliniat Ioana Ștef.

Mai multe pentru tine:
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine