Fanfara cântă, iar istoria este uitată, orădenii neştiind că astăzi îşi sărbătoresc eliberarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul de pe Criş a sărbătorit astăzi împlinirea a 92 de ani de la eliberarea Oradei de sub dominaţia austro-ungară, unul dintre cele mai importante repere în istoria locală. Cu toate acestea, tinerii par să uite ce a însemnat această zi pentru istoria urbei.

Evenimentul a fost marcat cu fanfară, depuneri de coroane şi ceremonii militare. Deşi s-au bucurat să asculte recitalul de fanfară susţinut de elevii de la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu”, orădenii care s-au adunat în faţa Bisericii cu Lună nu aveau habar cu ce ocazie s-au organizat manifestările. „Nu ştiu ce sărbătorim astăzi”, a recunoscut, uşor ruşinată, orădeanca Andrada Badiu, de 21 de ani, studentă la ştiinţe economice. La fel ca ea, alţi patru tineri orădeni intervievaţi în timpul ceremonialului, nu ştiau ce s-a întâmplat la 20 aprilie 1919. „Ştiu că e vorba despre eliberarea Oradei, dar nu îmi amintesc exact de sub cine”, a spus Marius Lincar, un agent de vânzări în vârstă de 28 de ani.

Speranţa trăieşte însă în generaţia următoare. Viviana Moşincat are numai doi ani şi jumătate, dar ştie deja, de la bunicul său, Constantin Moşincat, cine a fost generalul Traian Moşoiu şi care a fost rolul său în Primul Război Mondial.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor