Facebook provoacă dependenţă pentru că ne dă ceea ce ne dorim: un public care ne adoră şi ne ascultă aproape necondiţionat

Reţele de socializare sunt un mijloc de comunicare specific mai ales ultimelor generaţii de tineri, tehnologizaţi de la vârste fragede, care le folosesc însă nu doar pentru a comunica, pentru a se informa ori pentru a împărtăşi idei, ci tot mai mult pentru a se lăuda, devenind dependenţi de lumea virtuală, pentru că le alimentează vanitatea.

Facebook permite comunicare cu membri aleşi de tine şi care de obicei împart cu tine fie relaţii de prietenie, fie de rudenie, fie interese comune. Asta spre deosebire de Twitter, care permite un număr restrictiv de caractere într-o postare şi oferă mai multă informaţie, cu un cont în care ai acces şi la postările unor străini ori, de pildă, reţele de socializare cu specific naţional, cum ar fi VKontakte din Rusia şi ţările vorbitoare de limbă rusă ori Weibo în China şi ţările adiacente acesteia.

Atenţie, însă, căci Facebook poate crea dependenţă. În Statele Unite, Brazilia sau Coreea de Sud, au apărut deja clinici de dezintoxicare digitală, unde oamenii învaţă să trăiască fără retele de socializare iar cercetătorii din cadrul Universităţii din Bergen au elaborat chiar şi o „Scală de Dependenţă faţă de Facebook”, în cadrul unui studiu în care specialiştii au concluzionat că dependenţa faţă de tehnologie are aceleaşi efecte asupra creierului nostru ca şi dependenţa faţă de substanţele halucinogene sau pariuri.

Protejaţi de monitor

Dar din ce cauză se crează această dependenţă? Psihologul orădean Răzvan T. Coloja, psihoterapeut şi doctorand al Universităţii Oradea cu o disertaţie în care analizează tocmai reţelele sociale, spune că oamenii au tendinţa de a posta pe Facebook pentru că le alimentează vanitatea.

„Pozele din vacanţă sunt alese pe sprânceană în aşa fel încât doar cele mai bune şi editate corespunzător cu filtre de culoare să fie afişate cunoscuţilor. Textele declară ideologii politice, religioase, semnalizează opinii, luări de atitudine ori pur şi simplu elemente de umor”, explică psihologul.

Caracterul afişat pe Facebook diferă de cel din viaţa reală pentru că ecranul laptopului, tabletei ori telefonului acţionează ca un filtru în spatele căruia ne simţim în siguranţă. Poţi sta în balcon şi să scrii despre filosofia muzicii simfonice germane ori poţi posta poze cu iubita la o săptămână după ce au fost făcute şi cu mult timp după ce şi-a vopsit deja părul într-o altă culoare.

Dependenţi de Like-uri

„Dependenţa de Facebook are la bază nevoia de validare iar situaţiile în care reţeaua socială online este folosită pentru a menţine contactul, a te informa sau a te exprima artistic sunt depăşite vertiginos de cele în care reţeaua e folosită pentru menţinerea sau ridicarea stimei de sine. Cum e simplu să dai un click, aprecierile curg într-un puhoi mult mai gros decât cele din viaţa reală. Mai mult - datorită faptului că lipsesc inflexiunile de limbaj, ton, voce, mimica, gestica şi alte elemente care suplinesc un mesaj verbal, tindem să interpretăm subiectiv răspunsurile, aprecierile şi reacţiile celor din lista de contact. De obicei amplificate spre pozitiv”, spune psihologul.

Ca urmare, un Like” va fi văzut ca fiind mult mai valoros decât consideră autorul lui că este. Un comentariu aprobator va suna ca o declaraţie glorioasă de apreciere. La fel - critica sau emoticoanele dezaprobatoare vor fi resimţite mult mai puternic din pricina acelei prisme subiective prin care le filtrăm.

„Facebook hrăneşte fărâma de narcisism şi histrionie din fiecare utilizator dându-ne ceea ce ne dorim: un public care ne adoră şi ascultă aproape necondiţionat”, zice Coloja, care e de părere că cei mai afectaţi de această adicţie sunt tinerii, uşor de influenţat.

Soluţia? Singura scăpare e să-ţi ştergi profilul, să închizi calculatorul şi să ieşi la o şuetă cu prietenii. "Să se lase brusc de el şi să îl înlocuiască cu socializarea face-to-face", spune Coloja.