Evaluare Nationala 2016. Subiectele de examen, publicate de Ministerul Educaţiei pe subiecte.edu.ro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evaluarea Nationala 2016

Începe Evaluarea Natională 2016 pentru absolvenţii clasei a VIII-a. Primul examen, cel la Limba si literatura română va avea loc pe 27 iunie. Elevii de clasa a VIII-a vor continua probele scrise de la Capacitate 2016 cu examenul de Limba şi literatura maternă pe 28 iunie, iar ultimul examen va fi pe 29 iunie, la Matematică.

Înscrierea la evaluarea naţională a avut loc în perioada 15 - 17 iunie 2016. Potrivit informaţiilor furnizate de Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, în Bihor s-au înscris la evaluare 4704 elevi, din numărul total de 5.030 elevi care au absolvit clasa a VIII-a.

Conform aceleaşi surse, în judeţul nostru există 128 de centre de examen şi un Centru Zonal de Evaluare, unde vor fi corectate lucrările provenite însă dintr-un alt judeţ. În plus, până ieri, au fost aprobate 11 cazuri speciale. Este vorba în general despre elevi cu probleme de sănătate.

“În cazul unui elev cu probleme oftalmologice, spre exemplu, se poate aproba redactarea lucrării cu caractere mai mari sau mărirea timpului de examen. Dacă un absolvent are mâna în ghips sau este imobilizat, poate dicta rezolvarea subiectelor unui profesor asistent. 11 cazuri speciale sunt aprobate până în acest moment”, a explicat, vineri, Claudiu Damian.

Evaluare Nationala 2016. Calendar

Prima probă începe luni, 27 iunie, Limba şi literatura română - probă scrisă, urmând ca în 28 iunie să aibă loc proba la Limba şi literatura maternă - probă scrisă, iar în 29 iunie matematica - probă scrisă.

În data de 1 iulie va avea loc afişarea rezultatelor (până la ora 16), tot în 1 iulie putând fi depuse contestaţiile (orele 16.00 – 20.00). Rezolvarea acestora a fost prevăzută pentru perioada 2-4 iulie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 5 iulie.

Subiectele primite de elevii care susţin Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a vor fi publicate pe site-ul subiecte.edu.ro. 

Evaluare Nationala 2016. Promovabilitate

Anul acesta, promovabilitatea la simularea evaluării naţionale a fost de 42,51%. Dezastrul a fost la matematică, unde doar 28,23% au luat note de trecere. La fel ca anul trecut, notele la simulare înregistrate în Bihor au fost foarte mici.

Doar 42,51% din cei 5.485 de elevi au luat o notă care să le permită să ajungă la liceu, dintre care cele mai bune rezultate au fost la limba maternă (în general limba maghiară), 73,58%. La Limba română au luat notă de trecere 56,21%, în timp ce la matematică doar 28,23%.

Anul trecut, de la o rată de promovabilitate de 47% la simulare s-a ajuns la  79,80 % la examen, cu o creştere de 6,3% comparativ cu rezultatele din 2014.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert