Este interzis ca miezul nopții să vă prindă fără lenjerie roșie și bani în buzunar, sau dormind

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noaptea dintre ani este încărcată de semnificații

Etnograful Crăciun Parasca spune că Anul Nou nu trebuie să ne găsească fără bani în buzunare, pentru a avea garanția bunăstării. În mediul rural din Bihor, de intrarea în noul an se leagă tradiția „Vergelului", care are caracter de petrecere, dar și unul de ceremonial, vizând perechile nupțiale din anul care vine.

„Este o poveste care atenționează că nu se doarme în noaptea Revelion, dacă vrei să-ți meargă bine, în următorul an", spune Parasca. Acesta amintește și de un obicei de pe Valea Crișului Repede, pentru aflarea ursitei fetelor de măritat. „Ca să afle de unde le vor veni pețitorii, fetele prind seara cocoșul și îl pun sub o covată. Dimineața, în zori, îi dau drumul și încotro o apucă acesta, de acolo îi va veni fetei ursitul", exemplifică Parasca. De asemenea, se recomandă ca prima persoană care intră în casă în noaptea dintre ani să fie un bărbat.

Calendarul cepei

Pentru a afla cum va fi vremea în noul an, există calendarul cepei. „ Se exfoliază o ceapă, luându-se 12 straturi, care reprezintă fiecare câte o lună din an. Pe fiecare se pune un strop de sare și se le lăsă până dimineaţa. În funcție de câtă apă lasă fiecare felie, se știe cât de ploioasă sau secetoasă va fi luna respectivă", spune Parasca.

Gălăgie pentru a ține spiritele rele departe

O superstiție locală spune că în noaptea dintre ani este bine să se facă gălăgie, pentru a speria spiritele rele şi a le ţine departe de casă. Obiectele cu care se produce gălăgia sunt nenumărate, de la bici, clopote, claxoane sau, mai nou, alarme. La sat, pentru ca animalele să fie mai productive în noul an, se obișnuia să se facă zgomot, pentru ca acestea să se trezească și să se  întoarcă pe cealaltă parte. În unele sate din Bihor se obișnuiește ca, la miezul nopții, să se tragă clopotele la biserică, în semn de rămas bun pentru anul care a trecut.

Lenjerie intimă roșie

Referitor la superstiția legată de faptul că de Revelion trebuie să purtăm ceva roșu, etnograful Crăciun Parasca spune că aceasta este culoarea vieții și a căldurii, aducând noroc în dragoste în noul an.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie