Ea este profesoara de canto care-i pregătește pe băieții de la Hotel FM pentru concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădeanca Meda Horjan se numără printre specialiștii care contribuie la pregărirea trupei Hotel FM pentru concursul Eurovision 2011, din luna mai. Gabriel Băruță, David Bryan și Alex Szus au intrat astăzi într-o perioadă de pregătiri intense pentru concurs.

Tânăra profesoară  de canto nu şi-a construit propria cariera muzicală în lumina reflectoarelor pentru că a vrut să-i înveţe pe copii să cânte. Meda Horjan este una dintre profesoarele de muzică cele mai apreciate din Oradea. Este un exemplu de altruism, iar în peste zece ani de activitate cu copiii a adunat sute de premii la concursurile şi festivalurile de muzică din ţară şi din străinătate. Ea a povestit că  și-a descoperit talentul în copilărie, la doar trei ani. „Cântam în gura mare pe plaja din Mamaia şi am fost remarcată de doi profesori de muzică, care le-au sugerat părinţilor să mă îndrume spre această artă. Din clasa I, am studiat opt ani la secţia vioară a Liceului de Artă din Baia Mare. Am continuat apoi la secţia canto clasic. Am urmat Şcoala Populară de Artă Baia Mare, la secţia canto muzică uşoară", povesteşte Meda Horjan. Acesta a fost însă doar începutul, pentru că tânăra a activat şi la Teatrul Dramatic Baia Mare. Timp de 5 ani a fost solistă la secţia Estradă, iar apoi s-a înscris la facultatea de specialitate, la pedagogie muzicală. Şi-a urmat drumul pas cu pas, însă a renunţat la lumina reflectoarelor pentru a se dedica şlefuirii tinerelor talente.

Asociaţia Meda Music

„Din momentul în care am început cariera de profesor, am ştiut că asta este menirea mea, că asta vreau să fac cu adevărat, să învăţ copiii să cânte, să decopăr talente", spune Meda. Tânăra a înfiinţat grupul Meda Music, care ulterior s-a transformat în asociaţie culturală. Grupul a adunat sute de premii la festivaluri şi concursuri. „Numai în 2010 am obţinut două trofee prin Florena Şandro la SuperEuropop Fesztival Ungaria şi Ana Maria Mihăieş la Ursuleţul de Aur din Baia Mare. Mai avem 3 locuri întâi câştigate de Răzvan Dobai, Pater Michelle, 2 locuri trei obţinute de Alexandru Cristea şi o menţiune câştigată de Pavel Cristina", spune profesoara.

Meda Horjan recunoaşte că profesorul transmite elevilor săi din experienţa dobândită pe scenă. „Trebuie să le descoperi personalitatea şi pe baza acestui fapt să le creezi un repertoriu adecvat, să le creezi personalitatea artistică. Profesorul trebuie să fi fost pe scenă, să fi trăit emoţiile pe cont propriu. Nu poţi avea pretenţia de la un copil să fie tehnic , dacă tu nu eşti. Nu poţi să îl înveţi ceva ce tu nu ştii", a spus Meda Horjan.

Tânăra este optimistă şi în ciuda greutăţilor cu care s-a confruntat nu s-a gândit să renunţe vreodată la muzică. „Ca să ajungi un solist cunoscut, chiar şi în domeniul muzicii pentru copii, trebuie muncă multă şi bani investiţi în piese şi înregistrări", spune Meda Horjan.

Întrebări şi răspunsuri

Cât de mult a evoluat muzica?

Pe de-o parte a evoluat, pe de alta a involuat. A evoluat pentru că este în continuă transformare, însă reversul medaliei este că Internetul şi tehnica modernă au făcut-o mai accesibilă într-un sens distructiv. Nu îl putem numi artist pe solistul a cărei voce este transformată, ajustată datorită tehnicii. 

Ce te întristează cel mai mult la muzica din România?

Regret că se manipulează multe lucruri în domeniul muzical din România. Cel mai grav este când acest fenomen îşi face simţită prezenţa în unele festivaluri pentru copii. În secolul XXI, sistemul de valori reale stă sub un mare semn de întrebare, dar la scară mare, mai ales în prestaţiile live, calităţile unui artist nu pot fi contestate.

Ce-i place

„În primul rând, îmi place să mă delectez cu muzică, indiferent de starea pe care o am. De asemenea, îmi plac sporturile extreme, îmi place să lucrez cu copiii şi să vizitez locuri istorice".

Ce nu-i place

Meda spune că nu face compromisuri. Nu le acceptă şi nici nu vrea să le facă. Nu îi plac oamenii ipocriţi sau cei care nu au bun simţ în muzică. Există şi câteva lucruri pe care nu îşi închipuie că le-ar putea face vreodată. Nu ar putea să fie medic chirurg sau parlamentar.

PROFIL

Născută. 17 aprilie 1975, Baia Mare

Studii. Facultatea de Muzică din Oradea, secţia Pedagogie Muzicală

Pasiune. O caţeluşă Shi-tzu pe nume Bella şi o pisică pe nume Mitzi

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie