Două turiste din Ungaria au căzut în Groapa Ruginoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Groapa Ruginoasă

Un grup de turişti din Ungaria  au ales să viziteze vizit Groapa Ruginoasă, iar la un moment dat, pentru a admira priveliştea mai bine, două turiste s-au apropiat prea tare de margine şi pâmântul le-a fugit de sub picioare, alunecând câţiva zeci de metri în prăpastie.

Două echipaje Salvamont, cu 7 salvatori, au pornit din Glăvoi (Padiş) şi Ştei. Al treilea echipaj, format din 4 salvatori, a fost pus în aşteptare la Oradea. Cele două femei au avut mare noroc şi au scăpat doar cu o sperietură zdravănă şi câteva julituri şi leziuni uşoare.

„Singura cale de evacuare de pe fundul ravenei o reprezenta însă Valea Seacă, deosebit de abruptă, practic o succesiune de săritori între 3-10 m, accesibilă numai alpiniştilor. Salvamontiştii bihoreni ajunşi la faţa locului au trecut imediat la echiparea traseului pentru a permite evacuarea în deplină siguranţă a celor 2 turiste”, precizează reprezentanţii Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor.

În urma intervenţiei salvamontiştilor bihoreni, femeile au ajuns alături de grupul de turişti puţin după ora 22:00.

Groapa Ruginoasa este o ravenă uriaşă (cca 4 km lungime, o lăţime maximă de cca 600 m şi o adâncime maximă de cca 100 m) produsă prin eroziunea unui strat compact de cuarţite, gresii şi argile. Ea atrage anual mii de turişti, atât cei vizitează zona Padiş cât şi cei care aleg ca destinaţie de vacanţă zona Vârtop – Arieşeni, prin spectaculoasa privelişte oferită atât de dimensiunile hăului ce macină muntele cât şi de culoare roşiatică a solului arid în care se deschide prăpastia.

Din păcate, marea majoritate a vizitatorilor nu ştiu că procesul de eroziune este deosebit de activ (acum 150 de ani Groapa Ruginoasa apărea pe hărţile militare ca o simplă dolină cu un diametru de cca 30 m). Din această cauză surparea marginilor ravenei este un fenomen continuu şi pune în pericol turiştii care se apropie prea mult de marginea ravenei, pericolul fiind semnalat şi de plăcuţele de avertizare montate în apropiere de salvamontişti.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul