Documentaţia pentru Autostrada Suplacu de Barcău-Borş, trimisă la SEAP. Care este valoarea contractului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Documentaţia pentru proiectarea şi execuţia celor aproximativ 60 de kilometri ai Autostrăzii Suplacu de Barcău - Borş a fost transmisă spre SEAP, în vederea publicării.

Proiectul este format din trei loturi: Suplacu de Barcău-Chiribiş (26 de km), Chiribiş-Biharia (29 de km) şi Biharia-Borş ( 5 km).

“Cu o valoare însumată de peste 215 milioane de euro, fără TVA, contractul urmează să prevadă o perioadă de proiectare de 6 luni şi o perioada de 18 de luni pentru construcţie. Perioada  de garanţie a lucrărilor, prevăzută în documentaţie, este cuprinsă între 5 şi 10 ani, în funcţie de opţiunea afertanţilor. Pentru acest proiect, prevăzut în Master Planul General de Transport, ofertele trebuie depuse într-un interval de 3 luni din momentul publicării”, se arată în comunicatul transmis de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

La fel ca alte documentaţii scoase la licitaţie anul acesta de CNAIR S.A., contractul pentru segmentul Suplacu de Barcău- Borş va conţine o serie de condiţii stricte printre care: eliminarea posibilităţii judecării litigiilor la Curtea de Arbitraj de la Paris, eliberarea autorizaţiei de construcţie doar după avizarea proiectului tehnic precum şi stabilirea clară a nivelului sancţiunilor aplicate Antreprenorului, în cazul în care acesta nu respectă termenele şi calitatea lucrărilor.

Segmentul Suplacu de Barcău – Borş face parte din Autostrada Transilvania şi urmează să asigure legătura dintre Vestul României şi Ungaria, prin Vama Borş.

Mai multe pentru tine:
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani