Directorul Electrica spune că nu există nicio legătură între flamele observate înainte de incendiu şi declanşarea acestuia: „Poate a fost un scurtcircuit“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionel Boja, directorul Sucursalei de distribuţie a energiei electrice Oradea, susţine că nu există nicio legătură directă între flamele observate la un corp de iluminat înaintea incendiului care a cuprins Palatului Episcopiei Greco-Catolice şi incendiul care a cuprins imobilul.

În schimb, directorul Electrica spune că este posibil ca incendiul care a avut loc sâmbătă, 25 august, să fi fost

cauzat de un scurtcircuit apărut în interiorul clădirii.

„Nu corpul de iluminat era problema. El a fost doar o manifestare exterioară a unei probleme interioare. Este posibil să fi apărut un scurtcircuit în interior - e foarte greu să se afle cauza, putea fi şi un animal, un şobolan care să fi ros un cablu şi să se facă scurt, pentru că se mai întâmplă, sau o fi fost cineva care a tăiat din greşeală un cablu şi l-o fi înnădit, sau cine ştie… Eu nu vreau să fac supoziţii, nu vreau să mă hazardez, pentru că sunt alţii care vor stabili cauza, dar în opinia mea, vă spun, de la acel incident raportat în jurul orei 20.40 nu putea porni incendiul”, a declarat Boja, potrivit ebihoreanul.ro.

Acesta nu exclude ca problema care putea genera incendiul să fi fost un scurtcircuit al instalaţiei ce alimentează corpurile de iluminat, instalaţie aparţinând Episcopiei şi aflată pe proprietatea acesteia.

„Problema care trebuie văzută este dacă se lucra acolo în pod, dacă nu se lucra, dacă instalaţia interioară era făcută pentru iluminat, dacă era făcută aiurea - când era făcută prin pod, când era făcută pe-afară, în exterior, pe ziduri... Probabil că au făcut faţada şi apoi nu au mai putut sparge faţada, că de regulă instalaţiile astea de iluminat arhitectural se fac pe exterior, se sapă în ziduri, se întubează şi nu se mai bagă prin pod. Eu nu ştiu când a fost făcută instalaţia aia, cum a fost făcută, cine-a făcut-o, dacă au respectat regulile”, a mai afirmat directorul Electrica.

Potrivit ebihoreanul.ro, Ionel Boja a respins ideea unei culpe a angajaţilor săi. „Echipa noastră era pe Calea Borşului. La un moment dat a primit o sesizare că lângă un corp de iluminat pe strada Episcop Mihai Pavel e ceva care arde. S-au rezolvat problemele de acolo de pe Calea Borşului şi apoi s-au dus la locul faptei. Nu au constatat nimic, practic ce s-a văzut se stinsese, iluminatul stradal funcţiona normal şi practic aşa a rămas, nu aveau ce să facă”, a mai spus Boja.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai