Descoperirea făcută de un căutător de comori lângă Oradea. Autorităţile trag un semnal de alarmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un căutător de comori din Bihor care se afla într-o pădure de lângă Oradea a făcut o descoperire neaşteptată după ce a verificat zona în care detectorul i-a semnalizat prezenţa unor metale.

Însă în loc de monezi sau obiecte de colecţie, bihoreanul a dat peste un adevărat arsenal de război. 

Bărbatul a sunat imediat la 112 iar la faţa locului au ajuns specialiştii pirotehnişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana care au scos la suprafaţă obiectele. "Specialiştii pirotehnicieni mobilizaţi la faţa locului au identificat o grenadă ofensivă funcţională şi 40 de cartuşe, provenite din timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului, Camelia Roşca. 

Cele 41 de muniţii au fost transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă, în vederea distrugerii ulterioare prin explozie controlată.

Pompierii militari bihoreni reamintesc persoanelor care descoperă muniţii neexplodate, să nu le atingă, iar când execută diferite activităţi şi depistează muniţii, să sisteze imediat lucrările, să îndepărteze întregul personal din zona periculoasă şi să anunţe de urgenţă, prin intermediul numărului unic 112, serviciile de urgenţă profesioniste.

Vă recomandăm şi:

Un vânător de comori din Iaşi a dat statul în judecată. Ce recompensă i-a fost refuzată după o descoperire importantă

Descinderi la traficanţii de comori. Au fost ridicate zeci de artefacte preţioase şi 3 kilograme de mercur

Comorile străbunilor, la judecata nepoţilor. Resuscitarea artei tradiţionale în „Athosul românesc“ FOTO

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie