Decizia luată de judecătorii Curţii de Apel Oradea în dosarul şefului Casei de Pensii Bihor, prins în timp ce lua şpagă pizza, whiskey şi sute de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arestat preventiv la sfârşitul săptămânii trecute, Leontin Ţîrle a contestat măsura la Curtea de Apel Oradea. Judecătorii  au respins ca nefondată contestaţia, astfel că directorul Casei Judeţene de Pensii Bihor rămâne după gratii.

Ancheta în cazul şefului Casei Judeţene de Pensii Bihor a pornit de la un alt dosar, cel al medicilor şi asistenţilor Serviciului de Expertiză Medicală din cadrul instituţiei, arestaţi anul trecut tot pentru corupţie. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Leontin Ţîrle, în calitate de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale) şi tăinuire în formă continuată (19 acte materiale).

Ancheta de la Casa de Pensii, declanşată anul trecut, arăta că absolut toţi medicii Serviciului de Expertiză Medicală primeau bani de la pacienţi, sistemul fiind unul foarte bine pus la punct. Acum, procurorii susţin că au probe că din acest sistem făcea parte şi directorul Casei de Pensii, care a ştiut de şpăgile luate de medici, dar a tăcut pentru că aceştia le împărţeau cu el. Mai mult decât atât, pentru a-l favoriza pe şeful Serviciului, Vasile Sălăjan, Ţîrle ar fi refuzat să aplice o dispoziţie a Casei Naţionale de Pensii care, încă din 2013, stabilea că pentru încadrarea în grade de handicap nu este nevoie de avizul medicului şef.

Ţîrle este acuzat că, în 2015, ar fi primit de la un singur medic câte 1000 de lei săptămânal, iar în 2014 şi 2015, de Paşti, Crăciun şi de ziua lui, directorul a primit de 18 ori sume de bani, respectiv câte 300, 500 sau 700 de euro. Anul trecut, în timp ce se afla în biroul său din incinta Casei Judeţene de Pensii Bihor, anchetatorii susţin că Ţîrle a primit, de la un singur medic, bani aproape în fiecare zi.

În 18 mai 2015 - 800 lei şi 50 euro; în 19 mai - 600 lei şi 50 euro; în 20 mai, o sumă a cărei valoare nu a putut fi stabilită; în 2 iunie - 500 lei şi 100 euro; în data de 3 iunie - 600 lei şi 100 euro; în 5 iunie - 200 lei şi 100 euro; în 8 iunie - o sumă a cărei valoare nu a putut fi stabilită; în 9 iunie - o sumă a cărei valoare nu a putut fi stabilită; în 11 iunie- 500 lei şi 100 euro. Procurorii DNA au considerat că privarea de libertate a lui Ţîrle este necesară, având în vedere gravitatea faptelor, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acestora, a împrejurărilor privind persoana inculpatului, solicitând arestarea preventivă „pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordine publică”.

Va mai recomandam:

Directorul Casei de Pensii Bihor, arestat. A luat mită mii de euro, pizza şi whisky

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!