De ce se suflă în lumânări la ziua de naştere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copil suflând în lumânări FOTO: wetakethecake.com

Tradiţia de a sufla în lumânările aprinse de pe tort la aniversarea zilei de naştere este printre cele mai răspândite din lume şi a fost considerată pentru mult timp un ritual păgân.

Aniversarea zilelor de naştere este o tradiţie încă din antichitate. În Roma antică, de pildă, sărbătoriţilor li se pregătea o prăjitură ce semăna cu o pâine dulce din ingrediente precum făină din nuci, drojdie şi miere. Cum speranţa medie de viaţă în acea perioadă era de 35 de ani şi mulţi copii mureau înainte să împlinească 10 ani, cei care ajungeau la 50 ani se considera că sunt norocoşi, motiv pentru care primeau o prăjitură specială, făcută din făină, ulei de măsline, miere şi brânză rasă. 

Primii care ornau dulciurile cu lumânări au fost, însă, grecii.

Aceştia le ofereau zeiţei Lunii, Artemis. Focul lumânărilor se stingea dintr-o suflare, pentru ca fumul care ieşea să ajungă la divinitate, purtând cu el dorinţele muritorilor.

De aici vine şi tradiţia de a-ţi pune o dorinţă înainte de a sufla în lumânarea aprinsă pe tort. Potrivit abc.com, tradiţia s-a perpetuat ulterior şi la alte popoare. Într-un manuscris german din secolului al XVIII-lea, se face vorbire despre "Kinderfest", sărbătorirea zilei de naştere a copilului, când pe tort se puneau două lumânări: una pentru a reprezenta lumina vieţii sale iar cealaltă care simboliza anii următori. Flacăra trebuia să fie prezentă pe tot parcursul zilei, iar dacă lumânarea se consuma era înlocuită cu alta. La sfârşitul zilei se stingea cu o suflare. 

Oamenii erau convinşi că prin fumul care ieşea din lumânările stinse se transmitea lui Dumnezeu dorinţa pusă de copil, de ziua lui, şi care urma să fie îndeplinită. 

Un studiu realizat în 2017 de cercetătorii Universităţii Clemson din Carolina de Sud şi publicat de Daily Mail îi îndeamnă, însă, pe invitaţi să se gândească de două ori înainte să mănânce o felie de tortul în care a suflat sărbătoritul. 

Asta pentru că, în urma experimentelor realizate, s-a constatat că atunci când suflă în tort, sărbătoriţii pot transfera o serie de bacterii, unele dintre ele fiind dăunătoare sănătăţii. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”