Cum se provoacă mai multe înfloriri ale orhideei într-un singur an. Metoda variaţiei de temperatură între zi şi noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerată a fi o floare delicată, orhideea poate fi îngrijită destul de uşor dacă ţinem cont de câteva sfaturi. Există câteva trucuri prin care înflorirea acestei flori se poate face de mai multe ori într-un an.

Umiditatea. Atât pe timpul înfloririi, cât şi în intervalul dintre înfloriri, rădăcinile plantei trebuie să dispună în permanenţă de o umiditate adecvată. Vara orhideea se udă o dată la 7-10 zile, iar pe timp de iarnă o dată la două săptămâni. Foarte important: nu trebuie lăsată apa să băltească în ghiveci.

Fertilizarea. „Fertilizarea este la fel de importantă ca şi udările, iar orhideea trebuie să primească îngrăşăminte o dată pe lună. În comerţ se poate găsi fertilizatori speciali pentru orhidee“, ne-a explicat Monica Bud, reprezentanta unei florării din Oradea. Specialiştii recomandă fertilizatori organici, pentru că nu sunt poluanţi. 

Dacă respectăm aceste sfaturi avem toate şansele ca orhideea producă noi tije cu flori cât de curând.

După ce îi trec primele flori, mai aşteptăm câteva săptămâni, pentru că s-ar putea ca din vârf să îi dea o nouă tijă. Dacă nu apare, atunci tăiem tija deasupra nodului nr. 4, numărând de jos, de la baza ei. În câteva luni trebuie să apară o nouă tijă, dintr-unul din nodurile aflate sub tăietură.

„Trebuie să mai ştim că o variaţie mai mare între temperatura zilei şi cea a nopţii va provoca mai repede apariţia unei tije noi. Ideal ar fi ca temperatura să varieze între 15-18 grade Celsius noaptea şi 20-25 grade Celsius ziua. Dacă nu apare tija nouă pe cea veche, uitaţi-vă la baza frunzelor, de acolo se văd noile noduri. Totodată, un îngrăşământ ajută la înflorire“, a mai explicat Monica Bud.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor