Cum să prepari cea mai bună dulceaţă de căpşuni fără conservanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: recipes.csrsugar.com.au

Cu doar trei ingrediente şi fără strop de conservant, dulceaţa de căpşuni va reuşi să păstreze nu doar culoarea, ci şi deliciosul parfum al fructelor pentru toată iarna.

Dulceaţa de căpşuni e diferită de gem, căci gemul este din fructe sfărâmate în timp ce dulceaţa păstrează fructele întregi, având, însă, şi mai mult zahăr, deci este şi mai dulce. 

Pentru dulceaţă se foloseşte 1 kilogram de zahăr la 1 kilogram de fruct, în cazul căpşunilor fiind nevoie şi de lămâie. 

Ingrediente necesare:

  • 1 kilogram de căpşuni
  •  
  • 1 kilogram de zahăr
  •  
  • zeama de la o jumătate de lămâie

Cum se prepară:

Se spală căpşunile după care se rup codiţele însă fructele se aşează întregi într-un vas. Peste căpşuni se toarnă apoi zahărul, iar vasul se pune peste noapte în frigider sau în cămară, într-un loc răcoros.

A doua zi se pun căpşunile la fiert cu tot cu zeama pe care şi-au lăsat-o şi se lasă la fiert, la foc mic, adunând din când în când spuma care se formează deasupra oalei. 

Dintr-un kilogram de căpşuni vor ieşi aproximativ 3 borcane mici, care se spală, se limpezesc bine şi se scufundă apoi într-un vas cu apă clocotită pentru a le steriliza. La fel se procedează şi cu capacele. 

După ce dulceaţa de căpşuni a fiert şi a scăzut pe jumătate, se adaugă zeama de lămâie şi apoi opriţi focul.

Pentru a verifica dacă a fiert suficient, luaţi cu o lingură puţin gem de căpşuni din oala în care au fiert fructele şi puneţi pe farfurie. Dacă acesta se încheagă înseamnă că a fiert de ajuns şi este gata. Apoi, puneţi fierbinte în borcanele pe care le veţi aşeza pe o tavă din inox, pentru a evita spargerea. Puneţi imediat şi capacele şi lăsaţi borcanele acoperite cu un prosop mai gros, până se răcesc.

Dulceaţa astfel preparată poate fi păstrat în cămara şi doi ani.

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort