Cum menţinem orhideea cât mai mult timp înflorită: ponturi de la specialişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orhideea este considerată o floarea delicată, ce pare greu de îngrijit. Există câteva trucuri prin ea poate să rămână în floare mai mult timp.

Sunt o mulţime de specii de florile se pot menţine chiar trei luni.

Temperatura

"Cea mai bună temperatură pentru o orhidee este undeva între 21 şi 29 de grade Celsius în timpul zilei şi nu mai mult de 20 de grade noaptea. Dacă încăperea în care stă este încălzită, mai ales iarna, poate creşte rapid. La răcoare înfloreşte mai puţin, dar cu flori mai mari şi mai frumoase. Toamna se poate ţine pe balcon pe timpul nopţii, dacă nu sunt mai puţin de 10 grade Celsius. Aşa va înflori mai uşor", ne-a explicat Monica Bud, reprezentanta unei florării din Oradea.

Odată apăruţi bobocii, nu este bine să fie supusă la treceri bruşte de la o temperatură la alta, altfel bobocii vor muri.

Udarea

Spre deosebire de alte plante, orhideea nu poate reţine apa după udări, de aceea trebuie udată des, ori de câte ori pământul este aproape uscat.

"Orhideei îi merge bine dacă este pusă la o fereastră unde razele soarelui n-o pot ajunge direct prea multe ore pe zi. Când frunzele ei sunt de un verde intens înseamnă că primeşte prea multă lumină, iar când au o culoare galben-verzuie este semn că stă prea mult la lumină puternică. Se mulţumeşte şi cu lumina artificială, doar că are nevoie de o expunere de aproape 16 ore pe zi. Se poate dezvolta bine chiar dacă este aşezată în bucătărie sau în baie, pentru că adoră umiditatea, iar aceste locuri i-o oferă din plin", a explicat Monica Bud.

Mutarea

Odată la trei ani, după ce a înflorit, poate fi mutată în alt ghiveci. Dacă are rădăcinile lipite de pereţii vasului în care a stat, mai bine se sparge vasul decât să fie rupte. Apoi, se curăţă de pământ, de părţile putrezite şi se aşează planta în pământ nou. Abia la trei săptămâni după aceea se poate uda din nou.

Va mai recomandam:

Cum să îndepărtăm petele de ceară sau de vin de pe haine. Trucurile simple care pot fi folosite de către oricine

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG