Cum a scăpat de ancheta penală o consilieră municipală a PSD din Oradea care s-a dat drept avocată într-un proces

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O consilieră PSD din Oradea s-a dat drept avocată într-un proces civil, folosindu-se de acte măsluite purtând antetul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, femeia, reclamată chiar de judecători, fiind iertată în final de anchetă, pentru că faptele ei ar fi prea mărunte ca statul să cheltuie banii cu procesul ei.

Neobişnuitul caz a ajuns în atenţia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea în urmă cu 2 ani, pe 3 februarie 2017, la sesizarea Secţiei civile de la Judecătoria locală.

Pretinsa avocată se numeşte Mariana Blaga, consilier municipal pe listele PSD din ianuarie 2017, a fost acuzată de judecători că s-a prezentat să reprezinte o pensionară într-un proces civil, depunând la dosarul cauzei o împuternicire avocaţială şi un contract de asistenţă juridică care atesta că e avocat, desi numele ei nu apărea pe Tabloul Avocaţilor înscrişi în Uniunea Naţională a Barourilor din România(UNBR), singurul document oficial care atestă această calitatea.  

Ulterior, împotriva femeii s-a înregistrat o plângere penală şi din partea Baroului Bucureşti, care susţinea că avocata s-a folosit fără drept şi de antetul Baroului Bucureşti, înşelându-şi clienta care ar fi crezut că este avocată. 

Acuzată de exercitarea fără drept a unei profesii, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals dar şi pentru înşelăciune, pentru păcălirea clientului ei, Mariana Blaga a pretins în faţa procurorilor că, de fapt, cea înşelată ar fi fost ea. 

Avocata lui Bota

Motivul? Absolventă de drept şi aspirantă la avocatură, ea picase toate examenele pentru intrare în profesie, ultimul chiar în acest an, motiv pentru care, în 2016, s-a înscris în Barou Bota.

Înfiinţat de hunedoreanul Pompiliu Bota în paralel cu organizaţia oficială a avocaţilor, şi, pentru a crea confuzie, cu aceeaşi denumire - Uniunea Naţională a Barourilor din România, organizaţia fusese declarată însă ilegală încă din 2015, informaţie pe care Blaga a declarat că nu a primit-o şi nu ar fi ştiut nici că tipizatele cu antetul UNBR şi al Baroului Bucureşti,care i-au fost date de la Baroul Bota purtau fără drept de însemnele UNBR.

„Suspecta a considerat că au fost legal întocmite, având convingerea fermă că baroul din care a făcut parte a fost legal constituit. Dacă ar fi ştiut că acestea nu erau legal emise, nu le-ar fi folosit astfel că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, lipsind intenţia”, au considerat procurorii care, pe 25 martie, în acest an, au decis să claseze cauza pentru acuzaţiile de înşelăciune, fals şi uz e fals şi să renunţe la urmărirea penală pentru învinuirea de exercitare fără drept a profesiei de avocat. 

Nu-i pericol

Potrivit ordonanţei prin care consiliera PSD a scăpat de anchetă, nici fapta de înşelăciune n-ar sta în picioare din moment ce nu ea a încercat să-şi convingă clientul să o angajeze, ci acesta din urmă a apelat la ajutorul ei.

Cât despre acuza că a exercitat fără drept profesia de avocat, anchetatorii au explicat că infracţiunea comisă de Blaga, pedepsită cu închisoare de la 3 luni până la 1 an sau amendă, nu merită supusă atenţiei instanţei.

Deşi fapta a fost comisă de un demnitar, consilier local în funcţie, procurorii au considerat că femeia "a adus o atingere minimă valorilor sociale", iar modul şi mijloacele comiterii "nu sunt de natură să imprime o periculozitate deosebită".

În plus, procesul penal care ar fi urmat ar fi însemnat administrarea unui amplu probatoriu, tergiversarea cauzei, "cheltuieli suplimentare şi mobilizarea de resurse umane şi financiare". Ca atare, "având în vedere toate aceste criterii, astfel cum au fost analizate în ansamblu, apreciez că, prin conţinutul său concret, fapta a adus atingere minimă valorilor sociale apărate de legea penală, motiv pentru care lipseşte interesul public în urmărirea acesteia", se arată în document. 

Altfel spus, deşi femeia este în mod cert o escroacă, dovedirea şi pedepsirea ei ar presupune un efort financiar mult prea mare pentru Statul român.

Ancheta penală, o pedeapsă

Soluţia a fost atacată în instanţă de Baroul Bucureşti, prin decanul Ion Dragne, dar şi de fosta clientă a femeii (deci nici ea nu a gustat înşelăciunea), care au cerut ca Mariana Blaga să fie trasă la răspundere penală, însă judecătorii au decis să menţină soluţia procurorilor care au decis să renunţe la caz pe motiv de "economie". 

Potrivit soluţiei Judecătoriei Oradea, definitivă, decizia procurorilor de a opri ancheta pe motive de "economie" a fost întemeiată căci în acest caz "rolul educativ al procesului penal este atins prin parcurgerea fazei procesuale a urmăririi penale, nefiind necesară parcurgerea fazei de judecată".  Iar asta pentru că, după cum a arătat instanţa, pentru Blaga a fost o "pedeapsă" suficient de mare faptul că a dat cu subsemnatul în faţa procurorilor.

Stresul nu a fost, însă, atât de mare, căci în timp ce ancheta penală era în toi, Mariana Blaga continua să-şi inducă în eroare colegii de partid şi pe cei din Consiliul Local Oradea, unde a ajuns chiar în Comisia juridică, ba chiar şi opinia publică în condiţiile în care până şi în conferinţele de presă de la partid s-a prezentat drept avocată. „Ei au spus că sunt avocat, nu eu”, pretinde acum femeia referindu-se la colegii din PSD, fără să poată explica de ce nu i-a contrazis niciodată până acum.

De altfel, spune ea, e absolventă a Facultăţii de drept din Oradea şi e consilier juridic, înscrisă pe lista oficială a acestora, ca şi cum acest lucru ar justifica faptul că s-a dat drept avocat şi, de fapt, nu era. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026