Cum a reuşit o profesoară să revoluţioneze predarea Limbii Române prin intermediul aplicaţiilor online: „Prin creativitate găsim soluţii la orice“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O profesoară din România a ajuns să fie exemplu nu doar pentru colegii din ţară, ci şi pentru cei din străinătate. Cu ajutorul aplicaţiilor Microsoft reuşeşte să susţină ore interactive astfel încât să-i determine pe elevi să citească pentru ora de limba română.

În vârstă de 42 de ani, profesoara de limba română Mirela Tanc a ajuns să fie un exemplu pentru profesorii din România, dar şi pentru cei din afara ţării. A ştiut din copilărie că îşi doreşte să devină profesor, şi asta pentru că părinţii îi sunt profesori (tata-profesor de istorie, mama învăţătoare). 

“I-am văzut pe ei cum predau, cu câtă plăcere explică şi mi-am zis: asta vreau să fac şi eu când voi fi mare. Abia am aşteptat să predau, convinsă fiind că voi schimba lumea. Zilele trecute, tatăl meu m-a felicitat: ”sunt mândru că eşti profesor ca şi mine, dar sunt şi mai mândru că m-ai depăşit”. După 20 de ani în învăţământ,  datorită metodelor eficiente folosite în munca cu elevii, care bineînţeles că implică tehnologia,  numele  meu a dat unei metode didactice inovative de succes: metoda Mirela Tanc”, ne-a explicat profesoara de limba română.

Lumea Microsoft

Profesoara Mirela Tanc predă la Şcoala Gimnazială ”Oltea Doamna” din Oradea, la şase clase de elevi a căror vârstă este între 10 şi 15 ani.  A intrat  în lumea Microsoft în 2013, iar în noiembrie 2016 a aflat, de la un dascăl minunat, Rashmi Kathuria, din India, ce înseamnă cu adevărat Platforma Microsoft Education. Astfel a obţinut 92 de insigne Microsoft şi numeroase certificate pentru cursurile absolvite, a călătorit virtual în 17 ţări, a învăţat foarte multe, pe care le-am împărtăşit colegilor, ca trainer Microsoft, a cunoscut profesori şi specialişti de top din toate colţurile lumii.

“Iubesc să lucrez cu elevii. Mă inspiră, mă motivează, mă fac să mă ”updatez” mereu. Cred că profesorul este un facilitator, un dinamizator, un urmăritor al cuiva pe care doreşte să-l pună pe o cale, să-l provoace, să-l potenţeze, să-l înalţe. Este acel „alter ego” care însoţeşte şi ajută copilul sau tânărul să se descopere, să reflecteze, să se cunoască pe sine, să se dirijeze. Îmi place să fiu un astfel de profesor”, ne-a mărturisit cadrul didactic.

Această dorinţă de a fi altfel a determinat-o să caute metode noi de predare, metode atractive, în pas cu cerinţele elevilor. Aşa a ajuns să includă tehnica în predarea orelor de limba română, iar elevii învaţă chiar şi cu ajutorul telefoanelor mobile.

Profesoara Mirela Tanc este MIE Expert, Skype Master Teacher şi MIE Trainer 

“De când am descoperit tehnologia prin intermediul Microsoft Education am evoluat profesional şi personal. De când sunt MIE Expert, Skype Master Teacher şi MIE Trainer chiar am descoperit o lume nouă. De fapt, Microsoft mi-a adus lumea întreagă în sala mea de clasă. Prin intermediul platformei Microsoft Education am vizitat muzee, galerii de artă, am călătorit virtual la o fermă din Kenya prin  Mitahato Education and Development Fund, am învăţat să creăm personaje literare cu Robin Yardi din Santa Barbara, USA, am ascultat poveşti spuse de scriitoarea Tricia Brown din Alaska, SUA, am învăţat despre importanţa ştirilor adevărate de la  Tammy  şi Mike Dunbar din Modesto USA, am aflat despre meseria de profesor de la Clive Gibson –profesor din Dubai, am aflat tradiţii de nuntă din Malaezia de la Vanesri Kasi (profesor din TOP 50 cei mai buni profesori din lume), am participat la proiecte, am fondat proiecte, pe care le-am împărtăşit comunităţii”, explică profesorul Mirela Tanc.

La orele de limba română, elevii profesoarei Tanc învaţă după diferite produse sau servicii Microsoft, cum ar fi Folosim Minecraft, OneNote, Sway, Skype in the Classroom, Edmodo, Fresh Paint, Translator, Paint 3D, Word, Excel sau PowerPoint.

“Nu credeam că Minecraft mă va ajuta ca profesor de literatură. Dar, văzând că elevii mei sunt foarte pricepuţi, m-am gândit: cum aş putea integra acest joc în materia mea, cum i-aş putea apropia pe elevi de citit folosind ceea ce ei folosesc deja? Şi mi-a venit ideea de a le cere să recreeze o secvenţă dintr-o carte citită în Minecraft, apoi să îmi descrie fiecare aspect prezentat acolo. Pentru a construi, trebuiau să se documentez, ori documentarea însemna exact ceea ce eu nu reuşeam cu metodele clasice: să-i conving să citească. Metoda a avut mare succes”, povesteşte Mirela Tanc.

Cheia succesului

În opinia profesorului orădean, creativitatea  este cheia pentru echiparea elevilor de astăzi pentru piaţa de mâine. Prin ea se poate împuternici următoarea generaţie ca să fie gânditori liberi care pot crea noi concepte şi produse care pot schimba modul în care trăim.

“Prin creativitate găsim soluţii la orice probleme cu care ne confruntăm, în viaţă şi peste tot. Creativitatea este una dintre cele mai apreciate abilităţi cu care ne putem ”echipa” elevii”, a punctat Mirela Tanc.

A fost abordată de numeroşi profesori din ţară şi nu numai care îi cer să îi ajut.
Totodată, a fost nominalizată la Global Teacher Prize în 2017 şi în 2018, urmând ca în acest an, în luna martie, să reprezinte  România la Summitul educaţional E2 în Singapore şi la Global Education & Skills Forum în Dubai.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!