Cum a ajuns fiica Sfântului Ladislau, ctitorul Oradei, să conducă Bizanţul şi să fie venerată de biserica ortodoxă
0Fiica cea mare a regelui maghiar Ladislau, întemeietorul oraşului Oradea, a ajuns împărăteasă de Bizanţ. Deşi s-a născut într-o familie de catolici, ea este venerată de biserica ortodoxă.
Căutând soţie modestă şi credinciosă pentru fiul lor Ioan, împăratul bizantin Alexie I Comnenul şi împărăteasa Irina au găsit-o pe prinţesa Pyrisca a Ungariei, fiica regelui Ladislau I, întemeietorul Oradei.
Cronicile o prezintă în termeni elogioşi: "Era virtuoasă şi foarte frumoasă, cu păr lung roşcat. Venind la Constantinopol, îmbrăţisă dreapta credinţă primind la Botez numele Irina, iar în anul 1104 s-a căsătorit cu prinţul Ioan".
După ce ea şi soţul ei au ajuns pe tronul imperial, în anul 1118, istoria a păstrat-o drept o împărăteasă vrednică. A crescut patru fii şi patru fiice, în chip cuvios şi demn, după cum se cuvenea rangului lor împărătesc. Se mai spune că, înainte de a fi încoronată, Sfânta Irina ar fi donat toată averea săracilor.
Cu trecerea anilor, a pătruns tot mai mult în tainele vieţii duhovniceşti şi repeta adeseori cuvintele sfântului prooroc David: „Ce folos este întru sângele meu (adică: moştenirea mea împărătească), când mă pogor eu întru stricăciune?” (Psalmul 29, 9). În plus, a arătat grijă în slujirea săracilor şi a celor aflaţi în nevoi. I se spunea „primitoarea de străini“ şi îmbrăca veşminte simple, „mai curând de monahie decât de împărăteasă“. Neîncetat îşi îndemna soţul să ajute pe cei nevoiaşi.
Soţul ei, împăratul Ioan Comnenul, era poreclit „Kaloioan“ („kalos” în greacă înseamnă atât „frumos“, cât şi „bun“). „Chipul său măsliniu, cu trăsături clare şi ochi nobili i-a adus acest nume; însă supuşii săi credincioşi spuneau cu bucurie că ea se datora mai curând firii sale strălucite şi felului ocârmuirii sale“, aşa era descris.
Era împotriva luxului inutil şi risipitor, iar sub domnia sa şi a sfintei sale împărătese viaţa de curte a Bizanţului şi-a aflat o nouă rânduială şi plăcută simplitate.
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi sprijinul soţului său, Sfânta Irina se îngriji de ridicarea Mănăstirii Pantocrator din Constantinopol, dar şi a căminului de bătrâni din apropiere.
Într-una din zile, ea şi-a dus soţul în biserica nou zidită şi, aruncându-se la pământ şi plângând, a strigat:
"- Primeşte, stăpâne, templul zidit de Dumnezeu prin harul Tău".
A spus că nu se va ridica de la pământ până ce împăratul Ioan nu-i va făgădui că va da în continuare bisericii şi mănăstirii aceleia tot ajutorul bănesc pentru a-i asigura viitorul. El a încuviinţat şi, vreme de veacuri, aceasta a fost una dintre mănăstirile cele mai însemnate ale cetăţii Constantinopol.
Însă dincolo de avuţii şi vrednicii, în inima sfintei Irina ardea dorul lepădării de cele lumeşti şi dăruirii întru totul celor dumnezeieşti. Astfel, în ultimii ani ai vieţii sale, primi îngăduiţa bunului împărat Ioan de a îmbrăca haina monahală cu numele Xenia.
Ultimele zile ale vieţii sale şi le petrecu într-o mănăstire din Vithinia aflată în Asia Mică. Trupul ei a fost adus înapoi la Constantinpol spre a se odihni în Mănăstirea Pantocratorului ctitorită de ea.
În ziua de 13 august, Biserica săvârşeşte pomenirea sfintei împărătese Irina, cea care mai târziu a îmbrăcat haina monahală cu numele Xenia.
Împăratul Ioan a rămas credincios bunei şi evlavioasei sale soţii, şi nu s-a mai recăsătorit după moartea ei.
La scurtă vreme după aceea, la 8 aprilie 1143, a murit si el, fiind înmormântat alături de soţia sa.
În marea biserică a Sfintei Sofia din Constantinopol se află o minunată icoană în mozaic înfăţişând pe sfinţii împăraţi Ioan al II-lea Comnenul şi Irina stând de-o parte şi de alta a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Împăratul Ioan ţine în mâini o pungă cu bani ca mărturie a dărniciei sale faţă de Biserică.
Vă mai recomandăm: