Cu angajaţii la judecată. Conducerea UAMT  a acţionat peste 200 de angajaţi în instanţă, după un protest spontan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 200 de muncitori de la UAMT sunt citati la Tribunal-sursa foto-bihoreanul.gandul.info

Au intrat în grevă spontană, iar acum sunt chemaţi în instanţă pentru că au adus daune morale angajatorului. Este vorba despre peste două sute de angajaţi ai UAMT Oradea care sunt citaţi pentru mâine dimineaţă la Tribunalul Bihor, după ce conducerea societăţii i-a acţionat în instanţă solicitând daune morale de la toţi muncitorii care lucrează într-un schimb şi care, în urmă cu o lună, au oprit lucrul.

În urmă cu câteva săptămâni, toţi angajaţii UAMT care lucrează într-un schimb, au oprit lucrul, nemulţumiţi de salarii, de volumul mare de muncă şi de faptul că, de cel puţin patru ani, contractele de muncă nu au mai fost negociate. În urma discuţiilor de atunci avute cu conducerea unităţii, oamenii au reluat munca în jurul orei 15.00 în ziua respectivă, ba chiar s-au oferit să recupereze.

„Acţiunea de atunci a fost una spontană, oamenii au fost nemulţumiţi şi au refuzat să mai lucreze. Însă, au venit de bună voie la muncă sâmbăta şi duminica următoare şi au recuperat. Firma nu a avut nici un prejudiciu”, a declarat Nicoale Morgovan, preşedintele BNS Bihor.

Deşi conflictul dintre angajaţi şi conducere părea să se fi stins, oamenii, circa 220 de angajaţi, s-au trezit acţionaţi în instanţă, angajatorul solicitându-le daune morale pentru întreruperea activităţii.

„Au primit toţi citaţii să se prezinte mâine  la ora 10.00, la Tribunalul Bihor. Un întreg schimb trebuie să se prezinte în instanţă. Dacă atunci când au încetat lucrul a fost ceva spontan, acum va fi o încetare acoperită de lege”, a adăugat preşedintele BNS.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort