CRSE şi Federaţia Coaliţia Natura 2000 cer respingerea proiectului legislativ ce permite exploatări în ariile protejate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Regional de Supraveghere Ecologică “Munţii Apuseni” (CRSE) Bihor s-a alăturat demersurilor iniţiate de Federaţia Coaliţia Natura 2000 România pentru a bloca iniţiativa legislativă prin care ar urma să se permită exploatarea resurselor naturale din ariile protejate.


“Am trimis această solicitare şi parlamentarilor bihoreni. Evident, ne-am aştepta din partea domniilor lor să voteze împotriva acestei iniţiative legislative. În momentul în care te apuci să exploatezi în interiorul lor (a ariilor protejate -n.r.) resurse, indiferent că e vorba de lemn, cărbune, piatră sau apă, intri în contradicţie cu însăşi raţiunea de a fi a ariei protejate. Ori e arie protejată ori nu e. Suntem atât de disperaţi după bani încât am ajuns să căutăm resurse în arii protejate?,” a declarat luni Florin Budea, preşedinte CRSE. 

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă Nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice este depusă de 36 de parlamentari PSD şi ALDE (printre care nu se află şi parlamentari bihoreni). 

Miercuri, 13 septembrie 2017, iniţiativa parlamentară a primit aprobarea Comisiei de mediu din Senat, cu numai trei voturi împotrivă, iar la sfârşitul săptămânii viitoare, urmează să fie supusă votului plenului Senatului. 

CRSE (reprezentând cinci organizaţii de mediu bihorene) şi Federaţia Coaliţia Natura 2000 România ( 20 de organizaţii de mediu ) solicită în mod public parlamentarilor să voteze împotriva acestei propuneri legislative şi Ministerului Mediului să trimită un punct de vedere nefavorabil iniţiativei legislative. 

CRSE, alături de Coaliţia Natura 2000 România atrag atenţia opiniei publice în legătură cu acest proiect de lege prin care cadrul legal al ariilor protejate este slăbit, permiţându-se extragerea resurselor minerale chiar "din inima celor mai sălbatice colţuri de natură ale României". Conform CRSE, s-ar promova activităţi distructive pentru mediu pornind de la 'scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă, pentru suprafeţele respective, la data de 29 iunie 2017, erau aprobate prin hotărâre a Guvernului României, licenţe de exploatare', după cum prevede proiectul de act normativ. 

Ecologiştii afirmă că repercusiunile vor fi dramatice, 'parcurile naţionale şi naturale vor deveni drumuri de acces pentru buldozere, excavatoare, basculante şi TAF-uri, pădurile vor fi defrişate pentru a face loc şantierelor de extragere a pietrei, minelor de sare sau cărbune, sondelor de petrol şi gaze naturale.' 

“Această iniţiativă este abuzivă şi ilegală. Poate domnii parlamentari nu ştiu, dar aşa se încalcă statutul ariilor protejate ca prioritare faţă de orice alte obiective economice. Iniţiativa lor nu este conformă cu legislaţia actuală. Pe scurt, parlamentarii vor să ne oblige să renunţăm la dreptul nostru constituţional la un mediu sănătos. În plus, nu este încălcat doar cadrul legal specific, ci şi directivele europene pe care România şi le-a asumat odată cu statutul de membru al Comunităţii Europene. Toate acestea se vor a fi implementate fără studii de impact, fără analize economice, fără a exista măcar un punct de vedere din partea Ministerul Mediului”, a declarat, potrivit unui comunicat de presă, Liviu Cioineag, directorul executiv al Federaţiei Coaliţia Natura 2000 România. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite