Comisia de disciplină decide astăzi dacă educatoarea violentă va fi sancționată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O educatoare acuzată de 24 de părinți că le-a lovit copiii va ajunge astăzi în fața comisiei de disciplină, care urmează să decidă dacă i se va tăia sau nu din salariu. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Bihor spun că femeia nu poate fi exclusă din învățământ, fiindcă a fost declarată aptă de muncă.

Citește aici cum își tratează educatoarea copiii

Daniela Barta, o educatoare în vârstă de 32 de ani din Oradea , este acuzată de peste 20 de părinți că le-a bătut copiii. Deși a fost surprinsă în repetate rânduri lovind micuții din grupa mijlocie de la Grădinița nr. 56 din Oradea, femeia este încă pe funcție, având în responsabilitate formarea generației de mâine.

Din  cauză că o comisie de șase specialiști de la Spitalul Neuropsihiatrie a declarat-o, în octombrie 2009, „fără boală psihică actuală" - în urma controlului efectuat la recomandarea Ramonei Dan, specialist de medicina muncii -  educatoarea violentă nu poate sancționată decât financiar. „Aveam o suspiciune că are probleme, așă că i-am recomandat consult psihiatric. Ea a mers în fața comisiei de la Spitalul de Neuropsihiatrie fără biletul de trimitere semnat de mine", a declarat Ramona Dan.

A contestat sancțiunea

Dana Lukacs, directoarea de la Grădiniția nr. 56 a încercat să o sancționeze pe educatoare cu tăierea a 15 procente din salariu. „Daniela Barta a contestat sancțiunea. Astăzi, în fața comisiei de disciplină de la Inspectoratul Școlar Județean, se va decide dacă i se va reduce sau nu salariul, începând cu luna mai", a spus în această dimineață Dana Lukacs. Ramona Bacter, jurist și purtător de cuvânt la IȘJ Bihor, a declarat că educatoarea nu poate fi exclusă din învățământ, până când o comisie de specialiști nu o va declara inaptă de muncă. Educatoarea nu a putut fi contactată, până la închiderea ediției.

Cifra:

Cincizeci de copii au trecut, din 2004 încoace, prin „mâinile" educatoarei violente

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul