Clevers, Eduard Maliţa şi Ioana Rotar reprezintă Bihorul la “Românii au talent”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupa de dans hip-hop "Clevers", formată în totalitate din fete, gimnasta Ioana Roxana Rotar şi cuplul de magicieni Eduard Maliţa şi Bianca Oniţa au fost selectaţi pentru a participa la semifinalele concursului "Românii au talent". Miza este marele premiu, de 120.000 de euro.

Eduard Maliţa va participa la semifinala de săptămâna viitoare (2 aprilie). Ioana Rotar şi trupa Clevers vor concura în cadrul aceleiaşi semifinale, din data de 8 aprilie.

HIP - HOP, cu ceva în plus

Trupa Clevers a făcut senzaţie la cea de-a treia ediţie a emisiunii-concurs "Românii au talent". Dansatoarele din Marghita au primit trei de "Da" din partea juriului, dar şi aplauzele frenetice ale publicului. Fetele de la "Clevers" sunt pregătite de către Chender Noemi, seriozitatea şi energia lor aducându-le în ultimii ani titluri şi premii importante la concursurile naţionale de dans hip-hop.

Orădeanca din plastilină

Ioana Roxana Rotar (13 ani) din Oradea a prezentat un număr extraordinar de contorsionism şi a reusit şi să ridice sala în picioare, la preselecţie. Ioana face gimnastică ritmică de şase ani şi jumătate şi are planuri mari în acest domeniu. „Nu mă aşteptam să iasă aşa de bine. Am şi acum fluturi în stomac. Am fost în al nouălea cer", a povestit micuţa gimnastă. Întrebată de către Andi Moisescu ce-şi doreşte să realizeze în viaţă, Ioana Rotar a răspuns că „vrea să urce drapelul României", stârnind astfel ropote de aplauze.

Boală transformată în succes

„Fetiţa din plastilină" este considerată o speranţă a gimnasticii ritmice româneşti, fiind membră a Clubului Sportiv Universitar, unde este antrenată de către Anca Sabău. Părinţii au îndrumat-o pe Ioana înspre acest sport la recomandarea medicilor, având în vedere faptul că aceasta s-a născut cu o deplasare de bazin.

Ei pot, ei sunt magicieni

Eduard Maliţa (19 ani) şi Bianca Oniţa (20 de ani) participă la emisiunea-concurs "Românii au talent", dorind să ne poarte pe o cale magică şi să ne facă să credem că totul e posibil. Eduard a renunţat la fotbal pentru iluzionism, iar Bianca a făcut performanţă în gimnastică ritmică. Tinerii sunt un cuplu atât pe scenă, cât şi în viaţa reală. Ambii speră că show-ul TV le va schimba viaţa. Cei doi doresc să demonstreze că nu ai nevoie de o armată de oameni ca să realizezi un spectacol de neuitat. "Ajung două persoane, dar două persoane potrivite, care ştiu ce vor", spun Eduard şi Bianca.

Regulamentul până în finală

Cei 48 de semifinalişti au fost aleşi în urma deliberării juriului dintre toţi cei care au primit cel puţin doi de „Da!". Aceştia sunt grupaţi în patru semifinale, nu trei cum fusese planul iniţial. Semifinalele - în care vor concura câte 12 persoane sau grupuri talentate - au loc, difuzate în direct, începând cu weekendul viitor, în datele 1, 2, 8 şi 9 aprilie.

În fiecare dintre aceste ediţii live, după terminarea celor 12 momente, publicul îşi va putea vota preferatul prin sms. În urma clasamentului făcut pe baza voturilor, primii doi clasaţi merg direct în finală, în timp ce juriul mai alege un finalist, dintre cei clasaţi pe locul al treilea şi al patrulea.

Astfel, în finală ajung 12 concurenţi, iar câştigătorul, care va primi 120.000 de euro, va fi ales tot de public, prin sms. Cei care vor să-şi susţină favoritul din sală pot trimite un mail la romaniiautalent@protv.ro, în care trebuie să treacă numele, vârsta, adresa, numărul de telefon şi o fotografie.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent