Cel mai bun proiect de voluntariat a fost câştiga de Habitat pentru Umanitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evenimentul Big Build, care reprezintă unul din răspunsurile Habitat for Humanity România la situaţia locuirii precare din ţara noastră, a fost desemnat şi anul acesta ca fiind ”Cel mai bun proiect de voluntariat al anului în domeniul social”, după ce anul trecut a primit aceeaşi distincţie în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor.

Ajuns la a patra ediţie, Big Build este unul dintre cele mai premiate proiecte-eveniment din sectorul ONG, fiind recunoscut pentru amploarea sa, implicarea deosebită a voluntarilor şi pentru numărul mare de susţinători care l-au sprijinit încă de la prima ediţie din 2009.

„Big Build înseamnă mai mult decât construcţia propriu-zisă a unor case, proiectul este unic prin forţa lui. An de an, timp de câteva zile, acesta generează o interacţiune uluitoare între grupuri sociale diferite (familii sărace, grupuri vulnerabile, voluntari străini, tineri studenţi, companii, autoritaţi publice, media) şi oferă o noua stare de spirit comunităţilor în care se desfaşoară. Mai mult decât atât, evenimentul are loc in fiecare an de Ziua Mondiala a Locuirii tocmai pentru a atrage atenţia asupra nevoii unui cămin decent pentru peste 5 milioane de români. Astfel dovedim că, prin implicare şi solidaritate, vieţile unor oameni pot fi schimbate radicalîn bine. Un alt aspect este acela că  beneficiarii locuinţelor sunt responsabiliozati pentru ajutorul primit, participând, la rândul lor, cu  muncă voluntară la casele altor familii şi achitând o rata lunară modică, fară dobândă, pentru noua casă”, a afirmat Gabriela Grigori, Director Dezvoltare Resurse şi Comunicare, Habitat for Humanity România.

În 2012, evenimentul s-a derulat sub sloganul: “Mai multe case, două judeţe, o singură comunitate” deoarece între 1-5 octombrie, peste 500 de voluntari alături de orfani şi familii cu venituri mici au construit simultan 11 locuinţe noi şi au ajutat la finalizarea a altor trei case, în două locaţii din ţară: la Oradea în judeţul Bihor şi la Preajba în  judeţul Dolj.

„Sunt bucuroasă că sunt aici şi am răspuns cu dragă inimă invitaţiei de a fi alături de oraganizaţia Habitat for Humanity România. Sunt aici ca să-i rog pe toţi cei tineri şi în putere să vină şi să facă voluntariat. Aceste case sunt făcute pentru oameni care nu au avut locuinţe şi aşa naştem şi noi speranţă, încredere, bucurie pe chipurile unor copii care stau în condiţii îngrozitoare. Ar trebui să dezvoltăm mai mult în România ideea de voluntariat”, a declarat actriţa Natasha Raab, din postura de voluntar la Big Build în 2012.

În decursul a 4 ani, evenimentul Big Build a implicat peste 1.500 de voluntari din ţară şi din străinătate în construcţia a 46 de locuinţe pentru familii aflate în nevoie de un cămin decent. Cele 4 ediţii s-au desfăşurat în locaţii diferite, scopul fiind extinderea sprijinului oferit familiilor cu venituri reduse, grupurilor vulnerabile şi orfanilor din România.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne